Deputatul Sever Voinescu, purtător de cuvânt al PDL, a declarat că nu poate fi de acord cu autonomia teritorială pe criterii etnice, adăugând că Guvernul nu trebuie să îşi asume răspunderea pe Legea statutului minorităţilor.
"Trebuie să vă spun ceva foarte clar: nu pot fi de acord cu autonomia teritorială acordată pe criterii etnice. Aici poziţia mea este fermă. Din punctul meu de vedere, dispoziţiile constituţionale sunt clare în această privinţă şi poziţia politică a mai tuturor forţelor şi chiar şi a multor lideri UDMR mi se pare extrem de raţională în privinţa asta. Deci sub nicio formă nu poate fi vorba de autonomie teritorială acordată pe criterii etnice. Aici politica noastră este foarte clară, a fost exprimată plastic şi, în acelaşi timp, extrem de elocvent, de preşedintele Traian Băsescu, care a spus că, din punct de vedere administrativ, câtă autonomie la Caracal, atâta autonomie la Odorheiu Secuiesc", a afirmat deputatul PDL duminică, la Miercurea Ciuc.
Purtătorul de cuvânt al democrat-liberalilor a adăugat că PDL este interesat de o politică de dezvoltare regională în România.
"Şi aici spunem accentuat - nu e vorba despre regiuni decupate etnic. Regiunile decupate etnic duc la falimentul acelor regiuni şi cei care le doresc trebuie să ştie bine ce-şi asumă. Este vorba de o dezvoltare regională care are în vedere cu totul alte criterii decât criteriul etnic", a precizat Sever Voinescu.
Deputatul PDL a făcut aceste afirmaţii în contextul în care UDMR a cerut adoptarea Legii minorităţilor naţionale până la 30 iunie, lege cu care opoziţia nu este de acord întrucât ar crea cadrul pentru obţinerea autonomiei teritoriale.
Sever Voinescu a declarat că nu crede că Guvernul ar trebui să îşi asume răspunderea pe o asemenea lege.
"Înţeleg foarte bine că pentru UDMR adoptarea acestei legi (cea privind Statutul minorităţilor - n