Semn alb, păsări dansatoare

Alburi, delicate griuri, jocuri de linii în nuanțe de brun, irizări de rozuri, accente violet şi linii. Linii oblice, vibrând subțire fondul, sau trasate cu grosimea pensulei pentru a imagina forme, lumi. Este arsenalul plastic al pictoriţei Gabriela Culic dintr-o remarcabilă expoziţie, cum n-au fost multe în ultimul timp în Bucureşti. Dacă am dori neapărat s-o includem pe artistă într-o categorie, am putea să-i spunem gestualistă. Dar la fel de bine i s-ar potrivi şi pictura abstractă, şi sintetismul şi... Pentru că, de fapt, indiferent ce nume i-am da, lumea construită de Gabriela Culic este până la urmă una a trăirilor delicate şi a visului, a filtrării printr-o acută sensibilitate a universului înconjurător. Transparenţa tonurilor, gestul larg al penelului, vibaţia liniei poartă în ele expresia unei comuniuni, armonice sau tensionate, cu existenţa.

Gestul este vizibil, cunoscătorul poate urmări cu pasiune mişcarea mâinii artistei pe suprafaţa pânzei, poate încerca, cu minime şanse de reuşită, să ghicească ce sentiment l-a determinat. Şi, din fericire, nu va reuşi. Va fi obligat să se îndepărteze cu câţiva paşi pentru a putea să cuprindă unghiul aripilor de pasăre plutind pe întinderea nesfârşită sau stolul de „păsări-gânduri" împânzind orizontul. Va trebui să privească de la distanţă reţeaua de tuşe conducând prin brunurile şi verzurile saturate către alba deschidere a luminii, să intuiască străvezia existenţă a perdelelor, fragilă pavăză a ferestrei în faţa exteriorului.

Hey, you

Pictura Gabrielei Culic îşi joacă sensurile la graniţa abstractului cu figurativul. De altfel, parcursul artistei poate fi urmărit, de către cei care îi ştiu creaţia, de la figurativul categoric, de la portretele ei, mai ales cele ale fiului, la demersul abstract care păstrează însă temeica posesie a realului. Aceeaşi evoluţie se pet