Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Japonezii predau la poliţie bani şi obiecte de valoare găsite printre resturile lăsate de tsunami

Publicat in Antena 3, duminică 10 aprilie 2011 ·

Japonezii ne mai dau o lecţie de civilizaţie, la o lună după catastrofa care i-a lovit: oamenii se înghesuie să predea la poliţie bani şi obiecte de valoare găsite printre resturile lăsate în urmă de tsunami. În alte ţări, după tragedii similare, oamenii se înghesuiau să fure din casele dărâmate sau din magazine.

Japonezii au demonstrat încă o dată că sunt unul dintre cele mai civilizate popoare din lume. Deşi au fost loviţi de un cutremur cu magnitudinea de 9 grade şi de un tsunami devastator, ei nu şi-au uitat spiritul civic. Oamenii au găsit printre ruine sute de mii de euro, seifuri cu bani şi alte obiecte de valoare. Dar, în loc să şi le însuşească, le-au predat la poliţie, ca să le fie returnate proprietarilor.

În schimb, în state precum Haiti şi Chile, care au fost lovite şi ele de cutremure, haosul a pust stăpânire pe străzi. Oamenii au început să jefuiască magazinele şi clădirile devastate şi chiar să se atace unii pe alţii.

Şi patronii unui hotel de 5 stele din Tokyo au dat dovadă de mărinimie în aceste momente. Ei au permis unui număr de 380 de sinistraţi să locuiască gratis în camerele de lux.

În total 150.000 de oameni trăiesc încă în adăposturi pentru sinistraţi sau chiar sub cerul liber. Împăratul Akihito şi soţia sa au vizitat, în ultimele zile câteva centre pentru evacuaţi. Este un gest extrem extrem de rar - în condiţiile în care familia imperială de la Tokyo stă de obicei departe de ochii publicului.

Japonezii ne mai dau o lecţie de civilizaţie, la o lună după catastrofa care i-a lovit: oamenii se înghesuie să predea la poliţie bani şi obiecte de valoare găsite printre resturile lăsate în urmă de tsunami. În alte ţări, după tragedii similare, oamenii se înghesuiau să fure din casele dărâmate sau din magazine.

Japonezii au demonstrat încă o dată că sunt unul dintre cele

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare ANM: Cod galben de ploi în 17 judeţe

Mediafax acum 50 minute
Sunt vizate judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Mureş, Harghita, Iaşi, Neamţ, Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău, Prahova, Braşov, Dâmboviţa şi Argeş. Conform ANM, în cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei, în Car

Cât de cald va fi la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum 31 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis marți, 28 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până pe 24 iunie. Potrivit meteorologilor, temperaturile la început de vară vor fi mai ridicate decât cele normale în majoritatea regiun

Accident grav pe DN1, în judeţul Bihor. Patru persoane au murit

Mediafax acum 2 ore
Iniţial, poliţiştii au anunţat că două persoane aflate în maşină au decedat, iar două sunt în stare critică. Salvatorii din cadrul ISU Bihor au început manevrele de resuscitare, însă, niciuna dintre victime nu a răspuns, fiind declarate decedate. As

Cod galben de PLOI și FURTUNI în România! Vremea rea va cuprinde întreaga țară

Gandul acum 31 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ploi și furtuni severe pentru mai multe județe din nordul și estul țării. De asemenea, meteorologii au emis o informare meteorologică de vreme rea pentru întreaga țară. Astfe

Medicamentele care vor fi retrase din farmaciile din România, de săptămâna viitoare

Adevarul acum 3 ore
Șapte medicamente de pe piață vor fi retrase pentru că nu respectă standardele de conformitate.

Fetița de 2 ani și 5 luni DISPĂRUTĂ în Dolj este de negăsit

Gandul acum 2 ore
Raisa Maria Nicoleta Stan, fetița de 2 ani și 5 luni dispărută de acasă, din comuna Breasta, județul Dolj, a fost căutată toată noaptea de luni spre marți, 28 mai, dar este în continuare de negăsit. O echipă întreagă a fost mobilizată pentru găsirea

UPDATE - Mai mulţi romi, filmaţi în timp ce terorizează o familie din Timişoara/ Imagini publicate de primarul Dominic Fritz / După difuzarea imaginilor, poliţia a anunţat că unul dintre agresori a fost deja reţinut - FOTO, VIDEO

News.ro acum 56 minute
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a făcut publice imagini de pe o cameră de supraveghere în care se poate vedea cum o mai mulţi cetăţeni de etnie romă terorizează o familie din Timişoara. Edilul a făcut apel la instituţiile statului pe

Știri Constanța Accident în Negru Vodă. Un biciclist a fost rănit în urma impactului

Ziua Constanta acum 40 minute
Un accident rutier s-a produs azi, 28 mai 2024 în localitatea Negru Vodă, județul Constanța. În urma impactului, un biciclist a fost rănit. Accidentul s-a soldat cu o victimă, biciclist. Victima este conștientă, prezintă traumatisme ale membrelor

Şeful unui post de poliţie din mediul rural, reținut pentru că ar fi luat mită de la un om de afaceri. Reacția conducerii IPJ Maramureș

Ziare.com acum 31 minute
Șeful unui post de poliție din localitatea Băiuț, Maramureș, a fost reținut de ofițerii Direcţiei Generale Anticorupţie, care îl suspectează că a primit mită de la un om de afaceri din localitate. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ)

Evaluarea Națională la clasa a VI-a. Marți elevii susțin proba la Limbă și comunicare

HotNews acum 4 ore
Elevii din clasa a VI-a susțin marți prima probă de la Evaluarea Națională 2024, la Limbă și comunicare. Timpul de rezolvare al subiectelor este de o oră. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Calin HotNews.ro va publica - imediat ce acestea v

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

18°
mar.

12°/23°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

18°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/26°