Sinceritate este necesară atât în relaţia pacient-medic cât şi în relaţia pacient-preot. Este concluzia trasă în urma dezbaterii ”Confesiunea. Act terapuetic?”, organizată de Spitalul Clinic Judeţean Mureş, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru a marca Ziua Mondială a Sănătăţii, sărbătorită anual pe data de 7 aprilie.
Medic psihiatru, psiholog, preot au încercat deopotrivă să scoată în evidenţă importanţa dimensiunii spirituale în actul vindecării pacientului, rolul preotului în actul terapeutic. Pentru că în actul terapeutic din spital este implicat şi preotul, persoana care încearcă să aducă alinare bolnavilor, iar acolo unde Biserica îşi face simţită prezenţa, atât boala trupească, cât şi cea sufletească încep să se retragă. Dar este nevoie de sinceritate în cadrul confesiunii bolnavului şi nu oricine alege calea confesiunii. ”Trebuie să mergi să-ţi analizezi viaţa, să îţi prezinţi viata cu toata sinceritatea ta, să vezi unde ai greşit şi dacă ai greşit să încerci împreună cu sfatul preotului, sau al psihiatrului, să găseşti o rezolvare, pentru că există situaţii, în care sunt nevroze pe care preotul nu le cunoaşte, în schimb un om cu o specialitate psihiatrică, psihologică le poate cunoaşte. Şi atunci trebuie să fi sincer”, a precizat Gabor Balint, preot în cadrul Spitalului Clinic Judeţean Mureş. Acesta a subliniat că nu toţi oamenii se pot confesa. ”Confesiunea trebuie să fie un act consimţit. Nimeni nu-ţi poate impune du-te şi spovedeşte-te. Pentru a ajunge la o terapie prin confesiune este destul de greu, pentru că ţine de propria persoană să devii consecvent în a merge alături de Hristos, să devii consecvent în a urma îndemnurile din Biblie. Nu e chiar uşor, dar nu este imposibil”, a continuat preotul Gabor Balint.
Nu numai în faţa preotului este necesară sinceritatea în confesiune, ci şi în faţa medicului. ”Ce aş gândi eu despre confesiune