Am dat din întâmplare peste acest reportaj despre studenţii români din Coventry. Ca de obicei, ni se prezintă câini cu colaci în coadă, facultăţi de turtă dulce şi viitor pe vată de zahăr roz. Roz e puţin spus! Poate ciclam. Este ridicat un slavi un departament de inginerie aero-spaţială, deşi unul din coordonatorii acestui program de studiu nu ştia cine a fost Henri Coandă. Detalii…

În timp ce bobocii sunt încă surescitaţi de faptul că au scăpat de ecuaţii si au şansa să pună mâna pe şurubelniţă, şi nu orice şurubelniţă, ci una din iu kei, cum repetă cineva obsesiv la un moment dat, cei din anul doi sunt mult mai cu picioarele pe pământ. Ei sunt primii care atrag atenţia că reportajul nu ar trebui să ridice în slăvi pe nimeni. Bineînţeles că s-a întâmplat fix invers. Suntem obişnuiţi să zeificăm tot ce nu are legătură cu România, fie că merită, fie că nu. Ţipăm uau şi extaziaţi exclamăm ca tânărul din videoclip: “Băă, trebuie să plecaţi de acolo, nu se merită!”.

Ceea ce dovedeşte că gramatica rămâne un punct slab al studentului român, chiar dacă a ajuns pe alte meleaguri mai luminate. Să nu fim răi, poate că engleza de pe Cartoon Network o fi fost mai uşoară decât româna din îndreptar. Să nu mă înţelegeţi greşit, mie mi-au fost simpatici studenţii care au vorbit. Au fost joviali şi mai obiectivi decât reporterul, nu e vina lor că ştirea a ieşit cum nu trebuie. Nu mi-a plăcut însă fata din anul doi care hăhăia în română cu accent englezesc de parcă ar fi fost născută acolo.

Înteleg că nu vă place în România, am mai scris si eu pe această temă, dar ce vină are limba română? De ce trebuie stâlcită, uitată şi şifonată? Am prietene care au studiat mai mult timp în străinătate şi vorbesc româna aşa cum o vorbeau şi înainte, aşa că domnişoara respectivă mi s-a părut că are cu adevărat avioane în cap.

Cât despre scris, mi se întâmplă şi mie să mai u