Sunt situatii in care se intampla sa raman blocata, sa nu pot reactiona. Nici macar mimica fetei nu mi-o pot controla. Daca reusesti sa spui un lucru care sa ma surprinda in asa hal, iti vei da seama dupa moaca pe care o fac. Am incercat sa lucrez la aspectul acesta dar nu-mi iese si pace. Asadar, daca vi se intampla sa observati vreodata, din greseala, o tuta care se zgaieste naiv la voi, da, sunt eu. Eu, care nu inteleg ceva pe moment. Nu va speriati, sunt foarte pasnica, nu sar la ochi. Este doar un moment de ratacire, mi se blocheaza rotitele. :) Si pentru ca sunt constienta de acest...handicap, incerc sa evit pe cat posibil momentele care m-ar putea pune in dificultate. Eu incerc, dar asta nu inseamna ca si reusesc. Spre exemplu: ma termina faza cu cadourile, mai ales in perioada Craciunului. Ma feresc cat pot de tare sa nu aflu ce mi-a luat sotul sau mai stiu eu cine si nu stiu cum naiba se face de nimeresc exact in locul cu pricina. Soarta ma ia la misto, m-am obisnuit. Ehh si atunci ma cuprinde o ciuda nenorocita de nici nu va inchipuiti. De ce? Pentru ca stiu ca voi ruina bucuria celui de langa mine. Degeaba incerc sa exersez fel de fel de reactii, este egal cu 0.
Primesc darul si...stau ca vaca pentru ca stiu ce e acolo, nu ma pot preface surprinsa. La inceput primeam tot felul de intrebari: nu-ti place? ti-e rau? ai vazut o stafie? ai vazut lupul in fundul gol? Chestii de genul. Acum nu mai este cazul, mi se spune direct: ma, tu stiai ce ti-am luat. Eu: nu, nu. Aha, bine. La fel patesc si cand primesc flori. Nu-mi plac florile...ba imi plac, dar nu sa le primesc. Le iau timid si ma uit la ele ca si cum nu stiu cu ce se mananca. Uuuu, what does this button doooo? Cand am primit din partea sotului meu un buchet mare de trandafiri ( parca de 8 martie ), nu mi-am dat seama si am exclamat in soapta: "maaama, parca zici ca e coroana d-aia mortuara...dar nu
