Mai sunt doar câteva zile şi sibienii vor avea ocazia să participe la cea de a doua ediţie a Târgului de Paşti. În perioada 14 – 24 aprilie, vizitatorii sunt aşteptaţi zilnic între orele 10 şi 19 în Piaţa Mare pentru a se bucura de acest eveniment dedicat Sărbătorii Pascale.
CITEŞTE ŞI:
Preţuri îngheţate de Paşte în Mărginimea Sibiului
Pregătirile pentru o nouă ediţie a Târgului de Paşti sunt în toi. Organizatorii pun la punct ultimele detalii pentru a-i întâmpina pe sibieni cu numeroase produse specifice sărbătorii pascale, cadouri originale şi atracţii inedite cum ar fi Mica Grădină Zoologică şi Terasa Primăverii.
Aproximativ 40 de comercianţi şi-au manifestat interesul de a închiria cele 20 de standuri din cadrul târgului. Sibienii vor putea alege dintr-o gamă variată de produse, ouă încondeiate, aranjamente şi decoraţiuni florale, coroniţe de Paşti, jucării de lemn, icoane pictate pe piatră, lemn, sticlă sau porţelan, produse bio şi multe altele. Lista completă a produselor va fi disponibilă pe site-ul evenimentului, începând cu data de 14 aprilie, odată cu deschiderea oficială a târgului.
Site-ul oficial al evenimentului, www.targuldepasti.ro a fost lansat. Acesta este disponibil deja în limba română, engleză şi germană şi va fi actualizat simultan în foarte scurt timp.
Atracţia acestei ediţii o constituie oul gigant. Acesta are o înălţime de 3 metri, suprafaţa sa fiind în întregime împletită din nuiele şi decorată cu flori şi ouă colorate. Oul a fost gândit şi creat în satul Ştejărişu în cadrul proiectului de combatere a sărăciei derulat de Fundaţia Austria Pro România.
Târgul de Paşti este organizat de Fundația AU-RO Austria pro România, în parteneriat cu municipalitatea sibiană. Evenimentul este realizat de The Little Giant - Event Management.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai