Etiopianul Erkolo Ashenafi, de 26 de ani, a ocupat cea mai înaltă treaptă a podiumului la competiţia aflată la prima ediţie. La proba rezervată fetelor, s-a impus Georgiana Drăgotoiu.
Vârstnici, tineri, copii, indiferent de naţionalitate sau rasă, s-au înghesuit în centrul oraşului pentru a lua startul la prima ediţie a maratonului internaţional de la Cluj-Napoca. Peste 900 de persoane s-au înscris la una dintre cele mai dificile competiţii din atletism, deşi vremea nu a fost tocmai prietenoasă cu participanţii. Timp de şase ore, zona centrală a oraşului a fost închisă circulaţiei, aproape 1000 de oameni pasionaţi de sport luând startul la primul maraton internaţional organizat la Cluj.
A venit la Cluj pentru bani
Piaţa Unirii- str. Eroilor- str. Dorobanţilor- str. Teodor Mihali- str Al. V. Voievod- str. Unirii- str N.Titulescu- P-ta Cipariu- str A. Iancu- str. Universităţii- str. Kogălniceanu- str. Baba Novac- str. Republicii- P-ţa Lucian Blaga- str. Clinicilor (până la Moţilor)- P-ţa Păcii- str. Napoca- P-ţa Unirii a fost traseul pe care l-au străbătut de patru ori concurenţii, iar cel mai bun a fost Erkolo Ashenafi, un etiopian de 26 de ani care a dezvăluit adevăratul motiv pentru care a parcurs mii de kilometri până să ajungă în România:
„Sunt atlet profesionist şi particip la competiţii de orice gen, de fiecare dată când am ocazia. În ţara mea, maratonul este o adevărată tradiţie, există mii de oameni care practică această ramură a atletismului. Am fost în SUA, Canada, China sau Brazilia, pentru mine nu contează unde se dispută concursurile. Am venit şi la Cluj, pentru bani, normal, de ce să nu recunosc asta. Nu mi s-a părut greu, am participat la alte competiţii unde am avut concurenţi de mare valoare. Din câte am înţeles, în România nu există tradiţie pentru acest sport, dar sunt convins că asta se va schimba în viitor“, a spus fericitul