Guvernul va aviza in perioada imediata noi concedieri in sectorul minier, energetic si de aparare, dar va reintroduce plata venitului lunar de completare pentru angajatii disponibilizati, ajutor financiar care va fi sistat daca beneficiarul refuza alt loc de munca pe motiv ca salariul este prea mic, relateaza Mediafax.
Anul trecut, prin Legea de reducere a cheltuielilor bugetare, Guvernul a decis ca persoanele disponibilizate din companiile de stat sa nu mai beneficieze de un venit lunar de completare.
Pentru acest an insa, Guvernul a decis sa reintroduca, prin ordonanta de urgenta, venitul lunar de completare pentru angajatii concediati, in incercarea de a evita "convulsii sociale" de durata urmare a disponibilizarilor, au declarat surse oficiale.
Actul normativ justifica reintroducerea venitului lunar de completare prin incercarea de a atenua impactul concedierilor si a evita riscul "escaladarii infractionalitatii si a unor convulsii sociale de durata", pe fondul situatiei precare economico-sociale a comunitatilor locale.
Prin aceasta ordonanta de urgenta se va reveni la sistemul anterior, conform caruia venitul lunar de completare este stabilit odata cu indemnizatia de somaj si este egal cu diferenta fata de salariul individual mediu net pe ultimele trei luni inainte de concediere, pe baza clauzelor din contractul individual de munca, dar nu mai mult decat salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului in care a fost efectuata concedierea, comunicat de Institutul National de Statistica, si nivelul indemnizatiei de somaj.
Durata de acordare a venitului minim de completare va fi de asemenea similara cu cea valabila pana anul trecut, inainte de anularea ajutorului, respectiv de 20 luni pentru persoanele care au o vechime in munca de pana la 15 ani, 22 luni pentru salariatii cu o vechime cuprinsa intre