Marele câştigător al celei de-a cincea ediţii a Festivalului Internaţional de Film NexT este scurtmetrajul spaniol La Huida/Goana, se anunţă pe siteul oficial al festivalului.
Trofeul NexT a fost oferit regizorul scurtmetrajului, Victor Carrey, alaturi de care pe scenă au prezenţi actorul Oriol Cabre Barrera şi producătorul Carlos Vidal Ribas.
Trofeul NexT, oferit de Institul Cultural Român şi Kodak Cinelabs, a fost acordat scurtmetrajului LaHuida pentru "un moment de cinema pur care face să se întâlnească traiectoriile fiinţelor umane (şi cele ale animalelor) pentru stilul şi ritmul său, pentru capacitatea sa de a înnoi folosirea imaginilor în slow motion, pentru umorul său, poezia şi graţia care fac din acest film un adevărat moment de fericire", după cum a declarat pe scenă Christian Guinot, membru al juriului NexT 2011 şi unul din fondatorii Festivalului Internaţional de Scurtmetraj de Clermont-Ferrand.
Festivalul Internaţional de Film NexT este organizat de Societatea Culturală NexT, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei. Evenimentul se desfăşoară şi în 2011 sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României.
Marele câştigător al celei de-a cincea ediţii a Festivalului Internaţional de Film NexT este scurtmetrajul spaniol La Huida/Goana, se anunţă pe siteul oficial al festivalului.
Trofeul NexT a fost oferit regizorul scurtmetrajului, Victor Carrey, alaturi de care pe scenă au prezenţi actorul Oriol Cabre Barrera şi producătorul Carlos Vidal Ribas.
Trofeul NexT, oferit de Institul Cultural Român şi Kodak Cinelabs, a fost acordat scurtmetrajului LaHuida pentru "un moment de cinema pur care face să se întâlnească traiectoriile fiinţelor umane (şi cele ale animalelor) pentru stilul şi ritmul său, pentru capacitatea sa de a înnoi folosirea imaginilor în slow motion, pentru umorul său, poezia şi