Cu potenţialul nostru agricol ar trebui să stăm la discuţii doar cu Franţa şi cu Italia.
Avem primul produs românesc inclus în sistemul european de calitate: „magiunul de Topoloveni"! E adevărat, în lista de peste 1.000 de produse de acest gen, germanii au o sută, francezii au depăşit de mult două sute, vecinii ungari au şi ei zece.
Dar să nu ne lamentăm, căci Dumnezeu ne-a binecuvântat. Nu credeţi? Mergeţi să vedeţi ţăranul croat cum dă la o parte bolovanii ca să elibereze câteva petice de pământ ars. Priviţi întinderile de solarii şi sere de pe stâncile din Spania. Sau la felul cum fermierul olandez îşi cultivă, impecabil, pământul lui gălbui şi nisipos, smuls cu greu mării. La noi? La noi, dacă ţi-a scăpat o sămânţă din buzunar şi te întorci acolo peste un timp, vei vedea că a rodit! Cu potenţialul nostru agricol ar trebui să stăm la discuţii în Uniunea Europeană doar cu Franţa şi cu Italia. Azi luăm lecţii de la mai micii vecini ungari şi bulgari.
Există şi o veste bună: conjunctura globală ne e favorabilă. Cererea de alimente creşte constant, la fel, preţurile. Guvernanţii, investitorii şi sofisticaţii lideri ai sistemului financiar ar fi inspiraţi să coboare puţin prin noroaiele satelor româneşti. Nu dintr-un vechi reflex ceauşist, ci pentru a scoate la lumină o comoară.
Da, ne lipsesc multe. Lipseşte un sistem de microcredite - iar dacă bancherii noştri sunt prea pretenţioşi, poate îl aducem din Bangladesh pe Muhammad Yunus, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, inventatorul sistemului de microcreditare care a scos din sărăcie milioane şi milioane de oameni. Ne lipseşte reţeaua de colectare a produselor direct din gospodării şi din ferme - asta fiindcă şi infrastructura rutieră şi feroviară sunt la pământ. Accesul la banii europeni e greoi, din cauza birocraţiei interne - deşi, la capitolul dezvoltare rurală, cu un grad de absorb
