Foto: Reuters Interceptarea convorbirilor telefonice a fost mereu un subiect sensibil care a generat suspiciuni şi scandaluri, dar parcă acuzaţiile privind folosirea ilegală a acestei "tactici” nu au niciodată mai multe ca în ultimii 6 ani. De fiecare dată s-au lansat acuzaţii, s-au făcut anchete, pentru ca după scurt timp să se aşterne praful şi tăcerea. Dinu Patriciu, Sorin Ovidiu Vântu, Claudiu Săftoiu, Sorin Roşca Stănescu, Constantin Bucur sunt doar câteva nume care se leagă de scandaluri privind interceptarea ilegală a telefoanelor. O cablogramă a ambasadei SUA datată noiembrie 2006 şi dezvăluită de Wikileaks, arată că autorităţile de la Bucureşti au avut, cel puţin de atunci, dacă nu cu mult inainte, spatele asigurat de americani în privinţa interceptărilor convorbirilor telefonice. Potrivit documentului citat, directorul FBI, Robert Mueller, a vizitat pe 14 noiembrie 2006 Bucureştiul. Şi-a dat întâlnire cu preşedintele Băsescu, prim-ministrul Tăriceanu, şeful SRI, George Maior, fostul şef SIE Claudiu Săftoiu, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei şi Vasile Blaga, fost ministru al Internelor. Tema discuţiilor a fost cooperarea bilaterală în ceea ce priveşte corupţia, crima organizată, infracţiunile informatice, traficul de persoane şi terorismul. În întâlnirea cu procurorul general al României, Mueller a sugerat că o metodă esenţială de a aborda corupţia o reprezintă capacitatea de a intercepta telefoanele şi abilitatea legală de a le folosi în instanţă. Un alt moment important al vizitei a fost considerat întâlnirea cu şefii SRI şi SIE. Mueller l-a sfătuit pe şeful SRI George Maior că trebuie ca interceptările să poată fi folosite în instanţă, precizând că tendinţa europeană este de a folosi interceptările numai pentru serviciile de informaţii, pe când procurorii americani nu-şi pot imagina făcându-ş