Soţia preşedintelui României, Maria Băsescu, pasionată de echitaţie, asistă, duminică, la prima etapă a concursului naţional de dresaj cabalin organizat la Clubul Sportiv Steaua Bucureşti.
La acest eveniment, copii, juniori, amatori şi avansaţi în echitaţie fac demonstraţii şi sunt prezentate cele mai bune elemente din dresaj clasic.
Aflată în public, Maria Băsescu a vorbit, pentru Realitatea TV, despre calul său, pe care îl cheamă Răsfăţ. Soţia preşedintelui a precizat că a venit la eveniment şi pentru a împărţi premii copiilor prezenţi la concurs.
"Este o pasiune a mea. Îmi place calul. Când am timp, vin la toate concursurile", a spus Maria Băsescu.
Pasiunea pentru cai a primei doamne este trădată şi de bijuteria pe care o poartă la eveniment, o broşă în formă de cal. "Toţi călăreţii au câte un căluţ", a adăugat Maria Băsescu.
La concursul de dresaj se mai află în public se află în public, printre alţii, comentatorul sportiv şi senatorul Cristian Ţopescu, ambasadorul Irlandei la Bucureşti, precum şi mulţi oameni de afaceri.
Soţia preşedintelui României, Maria Băsescu, pasionată de echitaţie, asistă, duminică, la prima etapă a concursului naţional de dresaj cabalin organizat la Clubul Sportiv Steaua Bucureşti.
La acest eveniment, copii, juniori, amatori şi avansaţi în echitaţie fac demonstraţii şi sunt prezentate cele mai bune elemente din dresaj clasic.
Aflată în public, Maria Băsescu a vorbit, pentru Realitatea TV, despre calul său, pe care îl cheamă Răsfăţ. Soţia preşedintelui a precizat că a venit la eveniment şi pentru a împărţi premii copiilor prezenţi la concurs.
"Este o pasiune a mea. Îmi place calul. Când am timp, vin la toate concursurile", a spus Maria Băsescu.
Pasiunea pentru cai a primei doamne este trădată şi de bijuteria pe care o poartă la eveniment, o broşă în formă de cal. "Toţi călăreţii au câ