Pe 9 aprilie 2010, avionul prezidenţial polonez s-a prăbuşit în timp ce încerca să aterizeze pe aeroportul din Smolensk, în vestul Rusiei, pe o ceaţă densă. În urma traegiei şi-au pierdut viaţa 96 de oficiali polonezi, printre care şi cuplul prezidenţial: preşedintele Lech Kaczynski şi soţia sa Maria. La un an de la cea mai mare tragedie din istoria de după Cel de-al Doilea Război Mondial a Poloniei, Varşovia şI Moscova nu reuşesc să se pună de acord asupra cauzelor accidentului.
Rusia a dat publicităţii spre finalul anului trecut un raport în care se precizează că tragedia a avut loc deoarece pilotul polonez al avionului prezidenţial Tupolev-154 a încercat să aterizeze cu orice preţ la Smolensk, în pofida avertismentelor repetate ale turnului de control. Potrivit ruşilor, asupra piloţilor s-a exercitat o presiune din partea oficialilor aflaţi la bord pentru a ateriza.
Polonia respinge parţial rezultatele raportului întocmit de ruşi şi atrage atenţia că Moscova a omis să menţioneze erorile controlorilor de trafic ruşi în cazul Smolensk. Varşovia a ordonat o anchetă proprie, al cărui raport va fi dat publicităţii după comemorarea care va avea loc astăzi.
Parchetul polonez a exclus definitiv, săptămâna trecută, teza unui atentat, evocată fără încetare atât de apropiaţii fostului preşedinte, cât şi de rude ale unor alte victime ale catastrofei.
Polonezii, nemulţumiţi de explicaţii primite
Nici polonezii de rând nu se arată mulţumiţi de explicaţiile primite de la anchetatorii ruşi, potrivit unui sondaj de opinie realizat de TNS OBOP pentru săptămânalul Polityka. mai mult, un sfert dintre aceştia consideră că tragedia de la Smolensk a avut loc ca urmare a greşelilor personalului aeroportului russc.
După Smolensk, ruşii recunosc masacrul de la Katyn
Delegaţia poloneză aflată la bordul aeronavei prezidenţiale se ducea la