Deputatul PNL Horea Uioreanu îi cere premierului Emil Boc demiterea ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, pentru "grave prejudicii aduse stării de sănătate a românilor", considerând că raţionalizarea sistemului medical trebuie să înceapă cu ministrul în funcţie, potrivit Mediafax.
Domnia sa a declarat: "Îi solicit prim-ministrului Emil Boc să-l demită pe ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, pentru grave prejudicii aduse stării de sănătate a românilor. Concomitent, premierul trebuie să demonstreze că este interesat de ceea ce se întâmplă în ţară şi să respecte autonomia locală. Premierul Emil Boc este de părere că în ultimii 20 de ani nimeni nu a spus lucrurilor pe nume şi că < doar s-a încărcat factura la sănătate, s-au cheltuit mulţi bani şi nimeni nu a venit să raţionalizeze >. În acest context, îl rog pe domnul prim-ministru să demareze necesara < raţionalizare > a sistemului de sănătate prin demiterea subordonatului său, ministrul de resort Cseke Attila".
Uioreanu consideră că Cseke Attila trebuie demis şi pentru că "a desfiinţat spitalele fără o verificare la faţa locului şi cu încălcarea legislaţiei în vigoare". Deputatul PNL susţine că "aşa-zisa reformă a sistemului medical românesc, al cărei apogeu a fost atins odată cu desfiinţarea a 67 de spitale, pare să aibă drept principal scop îngreunarea accesului la îngrijiri de specialitate, mai ales pentru cei din mediul rural".
F.A. Deputatul PNL Horea Uioreanu îi cere premierului Emil Boc demiterea ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, pentru "grave prejudicii aduse stării de sănătate a românilor", considerând că raţionalizarea sistemului medical trebuie să înceapă cu ministrul în funcţie, potrivit Mediafax.
Domnia sa a declarat: "Îi solicit prim-ministrului Emil Boc să-l demită pe ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, pentru grave prejudicii aduse stării de sănătate a românilor. Concomitent,