Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bebeluş de două luni în stare gravă, după ce a fost bătut şi muşcat de mamă

Publicat in Antena 3, duminică 10 aprilie 2011 ·

Un nou-născut de numai două luni a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost bătut şi muşcat de propria mamă, în vârstă de 19 ani, informează Agerpres. Acum, tânăra va fi decăzută din drepturile părinteşti.

Fetiţa a fost transportată cu o ambulanţa la Spitalul de copii "Sf. Nicolae" din Bârlad, dar din cauză că starea ei era gravă, medicii de aici au decis să o transfere la o clinică din Iaşi.

Atât mama cât şi fetiţa se aflau sub protecţie socială din februarie, într-un centru maternal din Municipiul Bârlad.

"Au fost sesizaţi şi poliţiştii, care au demarat o anchetă în acest caz. Urmează să stabilim exact împrejurările în care s-a produs evenimentul", a declarat, duminică, Loredana David, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vaslui.

Tânără de 19 ani a fost plecată în Italia şi s-a întors în ţară, pentru a naşte, deşi ea nu îşi dorea acest copil, spun reprezentanţii Protecţiei Copilului Vaslui. Totuşi, asistenţii sociali au convins-o să nu îşi abandoneze fetiţa şi le-au oferit celor două protecţie socială.

"Noi am demarat cercetările în acest caz. Micuţa rămâne deocamdată internată în spital. După externare ea nu va mai fi încredinţată mamei, aceasta urmând să fie decăzută din drepturi", a declarat Irina Câmpeanu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui.

Ştire în curs de actualizare.

Un nou-născut de numai două luni a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost bătut şi muşcat de propria mamă, în vârstă de 19 ani, informează Agerpres. Acum, tânăra va fi decăzută din drepturile părinteşti.

Fetiţa a fost transportată cu o ambulanţa la Spitalul de copii "Sf. Nicolae" din Bârlad, dar din cauză că starea ei era gravă, medicii de aici au decis să o transfere la o clinică din Iaşi.

Atât mama cât şi fetiţa se aflau sub prote

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 57 minute
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Xi Jinping: China și Rusia trebuie să își întărească sprijinul reciproc

Mediafax acum 24 minute
Președintele Chinei, Xi Jinping, i-a transmis marți ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, aflat în vizită la Beijing, că relația dintre China și Rusia trebuie să devină și mai solidă. Declarațiile au fost preluate de presa oficială chineză, po

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Zeci de profesori au luat NOTA 10 la Definitivat. Peste 600 au primit note sub 5

Gandul acum 19 minute
40 de cadre didactice au obținut nota 10 la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ. În schimb, 600 au primit note sub 5. Conform acestor rezultate, rata de promovare a fost de 65,36%. Conform datelor statistice puse la dispoziție de

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum 38 minute
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 26 minute
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Drone, testare si dialog deschis: MedLife transformă din nou festivalurile în spații pentru sănătate sexuală și educație reală

HotNews acum o ora
Pentru al doilea an consecutiv, MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, susține prevenția și sănătatea sexuală în rândul tinerilor prin testare gratuită în cadrul festivalurilor Electric Castle și Summer Well. Sub mesajul „

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/30°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°