Pe drumul dintre Fântânelele natale şi Piaţa Victoriei, Emil Boc şi-a pierdut de tot modestia. Nu i-a fost de-ajuns un simplu pupitru, de la care să-şi anunţe candidatura la şefia PDL. S-a urcat, cu tot cu alaiul susţinătorilor, pe treptele sediului din Modrogan, unde, după alegeri, în fâlfâitul steagurilor tricolore, pedeliştii se îmbrăţişau şi se pupau pe ritmuri de "Verde-nrourat". A intrat, astfel, direct în simbolistica victoriilor electorale ale partidului, anticipându-şi izbânda în lupta pentru preşedinţia PDL. A promis continuitate, creştere economică, precum şi câştigarea alegerilor locale şi parlamentare, într-un discurs scurt, optimist, din care nu a lipsit sublinierea meritelor personale - "Am câştigat toate competiţiile electorale de când sunt preşedintele PDL".

Cui s-a adresat Emil Boc, cel mulţumit de sine, de pe scara fericirii? Părea că, ieşind afară, în aerul primăvăratic, le vorbeşte concetăţenilor, pe care i-a asigurat că vor simţi, în guvernarea sa, bunăstarea "în buzunare". Fals! Domnul Boc are mai multă treabă cu excavatorul decât cu românii. El a ţinut o cuvântare pentru suporterii săi, pentru Elena Udrea, Elena Băsescu, Gheorghe Flutur, Valeriu Tabără, pentru parlamentarii şi şefii de filiale care îl sprijină şi care simt că propria lor continuitate în funcţii depinde de perpetuarea lui Emil Boc în fruntea partidului şi a guvernului. Legaţi unii de alţii, s-au suit cu toţii pe treptele din Modrogan, spre a transmite un mesaj de forţă şi a impune imaginea de tabără învingătoare.

Prin comparaţie, Vasile Blaga, înghesuit în sala de conferinţe între ziarişti şi perete, cu partizanii topiţi în decor, pare sortit să piardă partida. "Nevoia de schimbare" a PDL, de "rupere de ritm" în mersul poticnit al acestuia - sub care şi-a plasat candidatura - nu cred că-i vor aduce mulţi susţinători, într-o structură politică bucuroasă să mestece