Mai întîi m-a făcut să rîd candidatura lui Toader Paleologu la şefia PDL. Cînd am aflat că fostul ambasador şi fostul ministru al Culturii s-a băgat în competiţie „ca să mai destind atmosfera din partid”, zic – uite măcar unul care crede că politica se poate face cu zîmbetul pe buze. Şi din aproape în aproape am început să mă gîndesc şi la alte însuşiri ale încă tînărului Paleologu.

Cinstit, fără îndoială, om de cuvînt, de asemenea, gafeur din onestitate (amintiţi-vă de „Băsescu e o pleaşcă pentru PDL!”, ceea ce la vremea cînd Paleologu făcea această afirmaţie era riguros exact), dar mai ales un tip incapabil de miş-maşuri politice de doi bani. Cel puţin pînă acum.

Toader Paleologu nu e un far politic. Ca luminozitate e ca o lanternă breloc. Dar nu e un tip care să-şi pună dindărătul în două luntri, cu ochii pe a treia. E un tip previzibil în sensul bun al cuvîntului şi mai important ca orice, chiar îşi respectă ţara. Zic asta fiindcă m-am săturat de politicienii care o iubesc atît de mult, încît sînt în stare s-o violeze.

Dar chiar dacă nu e decît o lanternă de buzunar, Paleologu a adulmecat ceva politichie. Ştie că nu va cîştiga concursul, dar cu cîte voturi, în afară de al său, ar putea fi cadorisit de tinerii din partid, de intelectuali şi de cei fără funcţii din PDL, speră să capete o bază de negociere. S-ar putea ca pornind de aici să nu mai fie un fluieră-vînt ambiţios în partid, ci unul care, cu puţină îndemînare, ar căpăta un loc la masa conducerii partidului. Ceea ce n-ar fi rău.

M-am săturat de şmecheri, de slugoşi, de inculţi isteţi şi de coţofene apucătoare. Aş vrea şi un om căruia îi repugnă hoţia, care nu se pricepe să mintă şi care crede în cuvîntul dat. Dar parcă îl aud pe prietenul InimăRea: „Lasă naivităţile astea cu Paleologu.”

Mai întîi m-a făcut să rîd candidatura lui Toader Paleologu la şefia PDL. Cînd am aflat că