Uniunea Europeană trebuie să înţeleagă că Africa de Nord şi Orientul Mijlociu se vor găsi, practic, în „ograda” europenilor. Rămâne de văzut dacă e o ladă cu aur sau un butoi cu dinamită – semnalează expertul român Şerban Filip Cioculescu.

Articol din secţiunea FP Europa din Est, ediţia nr. 21 a FP România (martie/aprilie) Sunt revoltele populare din lumea arabă un semn al eşecului politicii europene, de democratizare, în vecinătate sudică?

Uniunea Euopeană a păcătuit susţinând tacit autocraţii regiunii, în ideea că ei vor asigura stabilitate internă şi un mediu de securitate zonal previzibil. Ca şi Statele Unite în epoca Bush jr, şi UE a închis ochii la încălcări grave ale democraţiei şi s-a compromis parţial în ochii străzii arabe. Chiar dacă ar fi acţionat ca actor unitar pe scena internaţională - ceea ce nu e cazul încă -, UE ar fi avut dificultăţi în a favoriza eliminarea unui tiran local, mai ales a unuia dintr-un stat bogat în petrol şi gaze unde există aşa-numitul „blestem” al resurselor: abundenţa acestora determină leadership-ul autoritar să controleze societatea prin reţele clientelare şi coerciţie, în dauna cetăţenilor de al căror vot şi bani (taxe) se dispensează uşor. Poate că l-ar fi privat de o susţinere politică importantă sau i-ar fi impus o condiţionalitate diferită de cea aplicată statelor candidate la integrare. Din păcate, UE a aplicat statelor din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu (MENA) eticheta de „vecini” - prin Politica Europeană a Vecinătăţii - şi s-a mulţumit să le impună un anumit control al graniţelor, proceduri de securitate transfrontalieră, deschiderea pieţelor.

Revoltele străzii arabe nu reprezintă neapărat un eşec grav al UE, mai degrabă un semnal că ceva nu a funcţionat în mecanismul european de transformare a vecinilor în democraţii stabile. UE nu a avut nici voinţa, nici resursele, şi poate nici interesul, să