Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radiografia Justiţiei, de către C.S.M., renegată de ministerul de resort

Publicat in Timpolis, luni 11 aprilie 2011 ·

Deşi ar fi trebuit să fie un document care să fie acceptat şi asumat de Consiliul Superior al Magistraturii şi de Ministerul Justiţiei, ultimul Raport privind starea justiţiei a creat un conflict deschis între cele două structuri. Documentul, elaborat de către C.S.M., relevă un sistem judiciar afectat din plin de subfinanţare şi o creştere accelerată a numărului de dosare instrumentate. Acelaşi raport arată că o serie de instanţe din Timiş sunt sufocate de un număr în creştere de dosare, dar tind şi să se încadreze în topul judecătoriilor, tribunalelor sau curţilor de apel cu cele mai multe plângeri legate de abuzuri ale judecătorilor sau procurorilor.

Raportul discordiei

Prezentat la sfârşitul săp­tămânii trecute de către Con­siliul Superior al Magistraturii, Raportul privind starea justiţiei din România a stârnit o reacţie suprinzătoare din partea Mi­nisterului Justiţiei, ai cărui re­prezentanţi au precizat că nu îşi însuşesc concluziile docu­mentului. A urmat un schimb de replici deloc amiabil, purtat prin intermediul birourilor de presă ale celor două instituţii.

Observatorii acestui con­flict apărut între structurile de vârf ale sistemului Justiţiei au susţinut că o parte dintre con­cluziile respectivului raport sunt de vină pentru divergen­ţele de opinii între Ministerul Justiţiei şi C.S.M.

Cea mai dură concluzie a respectivului document era aceea că fondurile bugetare alocate de la bugetul de stat Ministerului Justiţiei sunt în­dreptate către instanţele jude­cătoreşti în proporţie de doar 50%, restul finanţând aparatul propriu şi celelalte instituţii subordonate financiar.

Totodată, raportul relevă faptul că în 2010 s-a înregistrat cea mai mică alocare a resur­selor materiale pentru cheltu­ielile propriu-zise de funcţio­nare a instanţelor, atât în ceea ce priveşte întreţinerea, cât şi sup

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TikTok este nefuncţional în SUA. Mesajul afișat utilizatorilor: „Suntem norocoşi că Trump va lucra cu noi la o soluţie”

HotNews acum o ora
TikTok a devenit nefuncţional în SUA, cu câteva ore înainte de intrarea în vigoare a unei noi legi de interzicere a platformei. Utilizatorii americani au văzut pe aplicație un mesaj prin care au fost anunțați că a fost promulgată o lege care interzi

Donald Trump a sosit la Washington, iar festivităţile de învestire au început cu un imitator al lui Elvis şi focuri de artificii - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales Donald Trump a sosit sâmbătă seara în zona Washingtonului pentru a sărbători revenirea sa la putere, înaintea unei ceremonii de inaugurare care a fost schimbată din cauza temperaturilor scăzute, relatează Reuters. Trump a zburat la

Intrarea în vigoare a armistiţiului din Gaza a fost amânată. Motivul invocat de Netanyahu

HotNews acum 21 minute
Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas, programat să intre în vigoar duminică dimineață, a fost amânat. Premierul Benjamin Netanyahu a transmis că încetarea focului nu va începe până când Hamasul nu va prezent lista ostaticilor care urm

Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la dublu feminin, la Australian Open, după un meci de peste trei ore

News.ro acum 3 ore
Perechea Gabriela Ruse/Marta Kostiuk (România/Ucraina) s-a calificat, duminică, în sferturile de finală ale probei de dublu feminin de la Australian Open, primul grand slam al anului. Gabriela Ruse şi Marta Kostiuk au învins echipa Hanyu Guo/Alexand

Exporturile de produse petroliere ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, din cauza atacurilor cu drone şi a sancţiunilor occidentale

News.ro acum 49 minute
Exporturile de produse petroliere pe cale maritimă ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, după ce atacurile cu drone din Ucraina au avariat rafinării importante, iar creşterea costurilor de finanţare şi interdicţia guvernamentală privind expor

Horoscop pentru duminică, 19 ianuarie 2025. Sănătatea este vulnerabilă pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Sanatatea este vulnerabila, de aceea ingrijeste-te mai mult in aceste weekend. Pe de alta parte, te preocupa treburile de rutina atat cele de la serviciu, cat si cele domestice. Recomandabil este sa nu depui eforturi mari. Duminica te vei sim

Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza intră în vigoare duminică dimineaţă

News.ro acum 4 ore
Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza urmează să intre în vigoare duminică dimineaţa, ceea ce ar putea pune capăt războiului de 15 luni, relatează AFP. Încetarea focului în trei etape va int

Mii de persoane au protestat la Washington împotriva lui Donald Trump, înainte de inaugurarea sa

HotNews acum 57 minute
Mii de oameni, majoritatea femei, au ieșit, sâmbătă, pe străzile din Washington DC pentru a participa la un marș împotriva președintelui ales Donald Trump, cu două zile înainte de ceremonia de inaugurare, potrivit BBC. „Marșul Poporului”, cunoscut a

Coreea de Sud: Detenţia preşedintelui a fost prelungită, manifestanţi furioşi au pătruns în tribunal

News.ro acum 10 ore
Justiţia din Coreea de Sud a aprobat prelungirea detenţiei preşedintelui Yoon Suk Yeol, care a fost suspendat din funcţie după ce a fost arestat pentru încercarea nereuşită de a impune legea marţială, ceea ce a stârnit furia susţinătorilor săi, unii

Sărbătoarea religioasă de astăzi, 19 ianuarie 2025, în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a nouăsprezecea pomenirea cuvioşilor noştri părinţi Macarie Egipteanul şi Macarie Alexandrinul. Sfântul Macarie Egipteanul s-a născut şi a crescut pentru viaţa pustnicească. Din fragedă copilărie îndeletnicindu-se cu fapta b

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

1°/8°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/9°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/3°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°