…n-o fi fost secolul al XIX-lea la fel de fascinant precum al XX-lea, dar asta nu inseamna ca n-avea si el farmec. Trebuia doar sa stii unde sa-l gasesti : intr-o ceasca de ceai, in spatele vreunei sprancene ridicate dojenitor, tupilata intre pliurile unei fuste intepenita pe o crinolina sau printre paginile ingalbenite ale vreunei Autobiografii (sa zicem a lui John Stuart Mill).
John a fost un geniu, dar un geniu « facut iar nu nascut ». A fost rezultatul unui experiment ultilitarian. Tatal sau, James Mill, era cel mai promitator discipol al parintelui utilitariansmului, Jeremy Bentham – o filosofie altminteri simpla, dupa vorba, dupa port, bazata pe calculul placere-durere, tragem linia si facem socotelile. Oamenii insa se luau in serios, asa ca, pentru ca maestrul Bentham tocmai scria o carte despre cum trebuie educati copiii protipendandei londoneze, discipolul James, a trecut de la teorie la practica. Altfel spus, l-a folosit pe nou-nascutul John drept cobai pentru a verifica (dovedi ?) teoriile maestrului.
Intr-o prima faza, experimentul a fost un succes. La trei ani, John invata deja greaca veche. La sase ani, de Craciun, le-a oferit parintilor drept cadou o istorie a Romei scrisa de el insusi. La sapte, dupa ce era deja versat in Platon, Herodot si Xenophan, a trecut la Latina. Estimp, mai facea algebra superioara si studia istoria antica si moderna. (Cand a ajuns la partea cu razboiul de independenta al Americii, tanarul John si-a permis sa tina cu Anglia, dar a fost repede disciplinat de catre tatal sau.) La opt ani ii citea pe Tucidide, Homer, Euripide si Sofocle. Sar etapele, sa nu va plictisesc, ca n-aveti 12 ani cat avea John cand s-a apucat de studiul logicii, de la Aristotel la Hobbes, si nici 13, cand ii studia pe economisti – Adam Smith si David Ricardo.
La 14 ani a fost trimis pentru an in Franta, alaturi de familia generalului
