Acum, în preajma Paştelui, cea mai importantă sărbătoare a creştinilor, gândurile credincioşilor se îndreaptă cu evlavie şi recunoştinţă către Divinitate şi către cei care au protejat de-a lungul timpurilor neamul românesc. Între figurile luminoase pe care le-a dat acest popor sunt aşezaţi la loc de cinste domnitorul Ştefan cel Mare şi sfătuitorul său Daniil Sihastrul, ale căror merite şi credinţă au fost recunoscute de Biserica ţării prin aşezarea lor în rândurile sfinţilor ocrotitori ai ţării.
Părintele Dosoftei Şcheul, slujitor la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei din Iaşi, ne-a spus câteva cuvinte despre felul în care sunt percepuţi cei doi sfinţi atât în rândul credincioşilor, cât şi al clerului. "Canonizarea lui Ştefan cel Mare s-a făcut pe bună dreptate de biserica noastră. Ea era necesară pentru că în decursul istoriei, din 1504, când a murit el, şi până acum, oamenii l-au cunoscut ca pe un domn al dreptăţii, care a făcut ordine întotdeauna, chiar dacă era grabnic şi mânios şi uneori vărsa şi sânge nevinovat, dar asta nu putem judeca noi. Însă el s-a luptat pentru libertatea Moldovei noastre şi a întregit hotarele. Domnitorul îl avea ca duhovnic pe Sfântul Daniil Sihastrul, deci avea frică de Dumnezeu. Şi ştim din viaţa Sfântului Ştefan că el purta pe sub haine un triptic mare, de vreo două kilograme, cu Sfântul Gheorghe, cu Mântuitorul şi Maica Domnului. Asta înseamnă că avea o credinţă puternică, altfel nu se explică faptul că a putut să câştige aproape toate bătăliile. Apoi, a făcut câte o biserică sau mănăstire după fiecare bătălie, chiar şi după cele pe care le-a pierdut. De asemenea, a ajutat foarte mult locurile sfinte de la Ierusalim şi de pe Muntele Athos, a reclădit biserici din temelii. Fiecare domnitor a fost bogat, dar unii au cheltuit pe plăceri, în timp ce alţii, precum Ştefan cel Mare, au făcut pentru popor, iar lucrurile astea au r
