Duminică, 10 aprilie, între orele 12.00 şi 13.00, la Paris, în Piaţa St. Michel, a avut loc un al doilea FlashMob. La eveniment au participat peste 60-70 de persoane, traficului ridicat de turişti din piaţă făcând însă dificilă o estimare foarte exactă. Cert este că protestul a adunat laolaltă iubitori de animale de diferite naţionalităţi. Manifestaţia paşnică a durat peste 45 de minute, iar actriţa Brigitte Bardot, cunoscută apărătoare a drepturilor animalelor, a telefonat în semn de solidaritate, transmiţând întrega sa susţinere.
De ani buni, uciderea animalelor a fost o sursă de bani pentru autorităţi, companii şi persoane fizice. În România, animalele sunt aruncate în afara oraşelor, ucise cu cruzime, prin electrocutare, bătăi, până ce acestea sunt reduse la tăcere, cel mai adesea cu obiecte contondente, dintre ele nelipsind tija metalică, otrăvite şi uneori, pentru amuzamentul, sinistru, al unora, fotografiate ca adevărate trofee. Sute de scrisori din întreaga lume, dar şi din ţară au fost trimise în România şi adresate autorităţilor în speranţa că aceste atrocităţi vor înceta. “Distinşi oficiali, vă rugăm să aruncaţi o privire la aceste clipuri video”, se arată într-unul dintre mesaje. „Vă rugăm să nu rămâneţi tăcuţi în faţa acestei oribile tragedii la care sunt expuse, în fiecare zi, animale nevinovate”.
Într-o scrisoare adresată Comisiei de Administraţie Publică, Amenajarea Teritoriului şi Echilibrului Ecologic din cadrul Camerei Deputaţilor, semnatarii îşi exprimă indignarea, dar şi speranţa, totodată, că legalizarea eutanasierii nu va fi votată, subliniindu-se faptul că actul normativ nu are legătură nici cu interesul cetăţenilor, cu atât mai puţin al animalelor, singurul scop fiind, de fapt, sumele importante de bani care ar urma să intre în “buzunarele criminalilor”.
În faţa Comisiei, reprezentanţii ONG-urilor au prezentat argumente îm