Criticul Alex Leo Şerban s-a retras din lume cu discreţie şi eleganţă, „pâş-pâş", cum spunea într-un interviu că şi-ar dori să o facă.
De la el ne rămân cronicile sale şcoală, imaginea lumii „privită cu un ochi închis" în fotografii şi câteva răspunsuri posibile la întrebarea „şi totuşi, de ce vedem filme?"
Iată cum explica privitorul profesionist de cinema Alex Leo Şerban fascinaţia cinematografului asupra omului modern în cartea intitulată chiar „De ce vedem filme. Et in Arcadia Cinema", apărută la editura Polirom:
„Un răspuns imediat ar fi: pentru că nu mai avem timp să citim şi pentru că n-am devenit încă atât de decadenţi încât să fi pierdut gustul naraţiunilor exemplare. Ne uităm la filme pentru a uita că realitatea nu e un film. Iar atunci când ni se pare că este, o supradoză de filme stă, adesea, la originea acestei constatări. La limită, se poate spune că a vedea filme este o slăbiciune - ca orice ficţiune compensatoare. Vezi un film tocmai pentru că nu vezi, în viaţa ta, racorduri, montaje sau cadraje posibile. Viaţa este, de cele mai multe ori, un blur; filmul este un şarf, Desigur, aceste melancolice constatări se pot face abia după ce vei fi văzut un film - măcar unul! E nevoie să te fi deprins, cât de rudimentar, cu ceea ce este un film - să-l „recunoşti": nu e nici literatură, nici pictură, nici muzică, ci toate la un loc. Sau, mai bine zis: este ceea ce nu pot face literatura, pictura sau muzica decât la un loc - iar acel loc este filmul..."
Despre cea de-a doua sa pasiune, fotografia, Alex Leo Şerban spunea că este un soi de supliment alimentar necesar memoriei:
„Trecutul e ca un vis pe care nu ţi-l mai aminteşti decât pe fărâme, pentru că memoria e înşelătoare. Din fericire, există fotografia - această mărturie palpabilă a lucrurilor care s-au întâmplat". Iar legătura dintre cele două arte, el o vedea în faptul
