Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai în vârstă judecător american are 103 ani. Wesley Brown judecă orice fel de cauze, mai puţin dosare penale

Publicat in Gandul, luni 11 aprilie 2011 ·

Judecătorul american Wesley Brown în vârstă de 103 ani este cel mai bătrân jurist care încă mai profesează, potrivit Huffington Post. Bărbatul se deplasează într-un scaun cu rotile şi are mereu la îndemână un tub de oxigen care îl ajută să respire, însă el spune că nu intenţionează să se pensioneze.

Brown este cel mai bătrân judecător federal din Statele Unite. El a fost numit în funcţie - care se păstrează pe toată durata vieţii - de preşedintele Kennedy. "Am fost numit judecător federal pe perioada vieţii şi cu condiţia bunei purtări, până când voi pierde una dintre cele două", a declarat Brown în cadrul unui interviu. Dintre cei 1.294 de judecători federali din SUA, 516, printre care şi Brown, au "un statut de senior", o formă de semipensionare care le permite să se ocupe de mai puţine cazuri. Brown a primit statutul de senior în 1979, dar a ales să lucreze cu normă întreagă până recent, când a hotărât să nu mai accepte cazurile penale.

"Cât timp lucrezi în serviciul public, ai un motiv de a trăi", a explicat judecătorul. Colegii săi îl apreciază pentru înţelepciunea şi expertiza sa. "Ne spune ce crede (n.r. despre un caz), iar noi putem să folosim sfaturile sale cum credem de cuviinţă", povesteşte judecătorul Eric Melgren, fostul avocat general al statului Kansas. Potrivit acestuia, Brown nu-şi impune punctul de vedere, chiar dacă experienţa sa este mai bogată.

Cu toate acestea, unii consideră că Brown ar trebui să se pensioneze, deoarece bătrâneţea îi afectează puterea de judecată. "Nu-mi pasă cât de multă experienţă are", spune Dorothy Trinkle, o perdantă într-un caz prezidat de Brown. "Odată cu vârsta, atributele mentale şi fizice se diminuează. Este ridicol să-l ţină în sala de judecată la această vârstă", a mai adăugat ea.

Judecătorul american Wesley Brown în vârstă de 103 ani este cel mai bătrân jurist care încă mai profesează

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Stelian Bujduveanu, viceprimarul care preia conducerea Primăriei Capitalei după demisia lui Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Stelian Bujduveanu a fost ales pentru prima dată consilier general în 2016, iar în decembrie 2020 a fost ales pentru prima dată viceprimar, funcție pe care și-a menținut-o și în următorul mandat. Astăzi, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a

Ploi torențiale, grindină și vijelii: avertizarea meteo ANM de Cod galben vizează toată țara

Libertatea acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o avertizare de fenomene meteorologice extreme. Meteorologii au lansat un cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii.

Nicuşor Dan: Cred că nu se pune problema eliminării cotei de 9% pentru alimentele de bază. Încerc să nu se ia în calcul nici măcar mărirea TVA de la 19 la 21%

HotNews acum o ora
Președintele ales Nicușor Dan a declarat vineri că luni după-amiază sau marți va începe consultările cu partidele parlamentare pentru formarea noului guvern, iar acestea vor dura 3-4 săptămâni. Despre discuțiile avute cu ministrul Finanțelor, el a s

Doliu la FCSB. A încetat din viaţă Radu Paligora

Gandul acum 23 minute
FCSB, CFR Cluj şi Farul Constanţa au transmis condoleanțe, după ce fostul medic al celor trei echipe, Radu Paligora, a încetat din viaţă la vârsta de 50 de ani. Radu Paligora a fost medicul FCSB zece ani, în perioada 2004 – 2014. Acesta avea problem

România riscă suspendarea fondurilor europene. Este singura țară care nu a trimis raportul privind reducerea deficitului

Adevarul acum 4 ore
România nu a trimis Comisiei Europene (CE) Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, pe care trebuia să îl trimită până la data de 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe 7 ani, a transmis Comisia Europeană pent

COMVEX SA anunță publicarea invitației de participare la procedura de achiziție proiectare și livrare celule de depozitare și echipamente de manipulare a cerealelor

Ziua Constanta acum 3 ore
SC COMVEX SA anunță publicarea invitației de participare la procedura de achiziție proiectare și livrare celule de depozitare și echipamente de manipulare a cerealelor în cadrul proiectului „Sporirea capacității de depozitare prin realizarea a 5 (ci

289 de mineri sunt blocaţi în subteran, la peste 3 kilometri adâncime, într-o mină de aur din Africa de Sud / Compania pentru care lucrează muncitorii face eforturi pentru a-i salva

G4Media acum 20 minute
Compania sud-africană Sibanye Stillwater a declarat vineri că se depun eforturi pentru salvarea a 289 de mineri blocaţi sub pământ într-unul dintre puţurile minei de aur Kloof, de lângă Johannesburg, relatează agenția de știri Reuters, citată de New

Trupele germane îşi încep prima misiune permanentă în străinătate după al Doilea Război Mondial. Cancelarul Friedrich Merz spune că „nu are nicio indicaţie că SUA şi-ar retrage trupele din Europa”

News.ro acum 2 ore
Cancelarul german Friedrich Merz a vizitat joi Lituania pentru a marca prima desfăşurare permanentă a trupelor germane în străinătate de după al Doilea Război Mondial, îndemnând aliaţii să-şi intensifice eforturile pentru a consolida apărarea europe

Un bărbat în vârstă de 41 de ani a murit vineri după ce s-a aruncat în faţa unui tren de metrou într-o staţie din Sectorul 3 al Capitalei

Ziarul Financiar acum o ora
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 5:20, când trenul intra în staţie. Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public au fost alertaţi imediat. La faţa locului au intervenit rapid echipaje de poliţie, pompieri de la ISU-BIF şi

Temperaturi ridicate la început de iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 4 ore
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale la începutul lunii iunie, în cea mai mare parte a țării, potrivit prognozei pe patru săptămâni emise de Administrația Națională de Meteorologie. Săptămâna 26.05.2025 – 02.06.2025 Valori

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/28°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/14°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

22°
vin.

14°/25°
sâm.

12°/18°
dum.

10°/13°
lun.

9°/20°
Constanta
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/21°
dum.

14°/20°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/14°
dum.

7°/13°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/22°
sâm.

10°/14°
dum.

6°/19°
lun.

8°/18°