În patru dintre cele cinci sesiuni de tranzacționare de săptămâna trecută, aurul a atins recorduri istorice. Teama de instabilitate și inflație și incertitudinile legate de forma bugetului SUA alimentează tenta speculativă a tranzacțiilor cu metale prețioase. Cu riscul unor corecții negative de amploare.
Metalele prețioase au atras un interes investițional și speculativ major în primul trimestru al anului, accentuat puternic în ultimele săptămâni. Aurul a atins cotații istorice pe fondul deprecierii dolarului american și al situațiilor dificile din Siria și Yemen. Moneda americană a fost lovită din mai multe direcții. În primul rând, sectorul serviciilor, care este dominant în economia SUA, se află într-o formă mai slabă decât era preconizat (conform indicelui raelizat de ISM – Institute for Supply Management), la care se adaugă declarațiilor unor oficiali ai Federal Reserve, printre care și președintele Ben Bernanke, care au temperat așteptările pentru o închidere înainte de luna iunie a „robinetului” de lichidități, iar oferta în creștere de dolari duce la deprecierea acestuia.
În al doilea rând, neînțelegerile din Congres în privința bugetului (legate de valoarea deficitului bugetar) au creat riscul opririi activității în sectorul public, cu pierderi estimate la 6-7 miliarde dolari pe săptămână. Cum metalele prețioase câștigă în vremuri de incertitudine, speculatorilor nu le-a fost greu să găsească motive pentru cumpărare, iar uncia de aur a depășit 1.470 de dolari.
„Au existat prea puține argumente pentru a nu intra la cumpărare de aur săptămâna trecută, iar tendința de depreciere a dolarului a fost un element central în creșterea cotației metalului prețios”, spune Victor Safta, director general al X-Trade Brokers România. „Acordul pentru funcționarea sistemului public american până în septembrie este însă doar o soluție temporară, iar lupt