Să-i crezi pe greci atunci când fac mărturisiri. Am avut şansa să citesc o radiografie completă şi temeinic adnotată a junglei imobiliare din România, cu antologările gesturilor de apărare şi ale atitudinilor ofensive pe care trebuie să le dobândeşti pentru a scăpa din „labirintul imobiliarelor" atunci când proiecţiile tale de viitor apropiat sau mediu includ o investiţie de acest fel.

În „Ţara Minunilor" poţi descoperi cumpărători care-ţi cer 280.000 de euro în bancnote de 20 de euro pentru că nu ştiu să numere decât până la 20; proprietăţi care se vând ca rezidenţiabile deşi se află în mijlocul judeţului Brăila (au fost străini care au cumpărat astfel „cu ochii larg închişi"); sunt proprietari care-ţi cer milioane de euro întâmpinându-te în costum şi în papuci de cauciuc cufundaţi în nămolul şantierului abandonat.

În „Ţara Minunilor" imobiliare, fauna este complicată, am spus-o şi cu alt prilej, însă, de această dată, Ilias Papageorgiadis oferă detalii zoologice despre „Ochi de Vulpe", „Domnul Aroganţă"; Domnul În-curând-voi-fi-bogătan"; „Mr. Big"; „Morocănosul"; „Lacomul"; „Dl. Gât de Aur", iar exemplele pot continua. România este „o ţară frumoasă" deşi pare mai degrabă un „tărâm al nimănui" după proverbul „câte bordeie, atâtea obiceie" imobiliare.

Fauna aceasta din „Ţara Minunilor" are o manieră specială de a purta un dialog: „Uite ce e, ţărane, dacă ai bani, cumperi terenurile!" sau „Dar de ce să-l batem? Era sincer!" sau „Am ce-ţi trebuie. Dacă eşti serios, fii rapid şi ia" sau „Prefer să mor de foame decât să lucrez în stilul tău" sau „Dacă nu îţi place cum lucrez eu, atunci întoarce-te în ţara ta!".

Să fi nimerit Ilias Papageorgiadis într-o ţară pe care numai el o vede astfel? Nicidecum. Ea este aşa de foarte multă vreme. La 1858, tânărul doctor pe atunci Nicolae Kretzulescu scria: „Găsim o stare de lucruri cu totul primitivă şi