Antrenorul coordonator spune că pentru Mondialele de peste câteva luni, dar mai ales pentru Olimpiada de la anul, mai are nevoie şi de alte gimnaste pe lângă nucleul existent . România a obţinut două medalii de aur la Europene pentru prima oară după 2008 şi are în actualul ciclu olimpic 13 medalii cucerite, dar mai sunt de disputat două competiţii majore.

Când Octavian Bellu şi Mariana Bitang au anunţat că se retrag de la lotul naţional, după Olimpiada de la Atena (2004), se părea că gimnastica românească nu va mai fi niciodată ca înainte. Bellu, devenit preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, şi Bitang, consilier prezidenţial pe teme de sport, au simţit atunci nevoia unei pauze prelungite şi au dat curs acestor oferte, chiar dacă niciunul dintre ei nu se simţea în largul său.

Misiunea ingrată de a menţine gimnastica feminină în vârful ierarhiei mindiale i-a revenit lui Nicolae Forminte. Aproape firesc, dacă ţinem cont de faptul că nici din urmă nu erau mari talente, a urmat declinul al cărui punct culminant a fost Beijing 2008. Până atunci, noi românii, eram obişnuiţi mereu cu rezultate remarcabile. Cele două medalii (aur - Sandra Izbaşa la sol şi bronz - echipa României) au fost considerate un eşec total.

Spre exemplu, la Atena 2004 gimnastele noastre au obţinut şase medalii, dintre care patru de aur, incluzând şi titlul pe echipe. N-a contat nici măcar faptul că, per total, în acel ciclu olimpic chinez s-au obţinut aproape tot atâtea medalii cât în precedentul. Reculul s-a întins şi-n 2009, anul în care imaginea gimnasticii româneşti a avut mult de suferit.

Doar trei medalii, două la Europene şi una la Mondiale, dar niciuna de aur! O singură dată, în ultimul deceniu, România mai avusese un an mai slab, în 2002, atunci când erau cucerite tot trei medalii, un bronz la Campionatele Europene şi două de argint la Campionat