* Patrick L.Young, potenţialul CEO al Sibex, susţine că Bursa de la Sibiu ar putea valora 50 de milioane de euro peste cinci ani, însă ca entitate independentă
Semnale contradictorii sunt transmise dinspre actuala şi posibil viitoarea conducere a Bursei de la Sibiu privind fuziunea cu Bursa de Valori Bucureşti, asupra căreia acţionarii celor două instituţii sunt chemaţi să se pronunţe peste circa trei săptămâni. Actualul preşedinte spune că susţine fuziunea, iar candidatul său pentru viitoarea conducere executivă ar vrea să o amâne.
Patrick L. Young, irlandezul propus de Teodor Ancuţa ca să preia conducerea executivă a bursei sibiene, a declarat, ieri, că o eventuală fuziune dintre Sibex şi BVB nu ar fi în avantajul pieţei de capital autohtone, în acest moment. Patrick Young a lăudat, ieri, realizările conducerii Sibex de până acum şi s-a arătat destul de convins că, sub managementul său, Bursa de la Sibiu ar putea valora circa 50 de milioane de euro în cinci ani, ca entitate independentă, şi ar putea ajunge la 100 de milioane de euro peste alţi zece ani. În prezent, Bursa de la Sibiu este evaluată la 51 de milioane de lei (12,47 milioane de euro), potrivit preţului de 1,53 de lei/acţiune.
"În acest moment, nu cred că este în interesul pieţei de capital autohtone o fuziune între Bursa de la Sibiu şi cea de la Bucureşti", a declarat, Patrick L. Young, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, adăugând: "Monopolurile nu sunt bune în capitalism. Ca să mă exprim folosind exemple din biologie, aş putea spune că mariajele între veri nu fac bine geneticii. Totuşi, nu este mandatul meu să mă exprim cu privire la intenţiile conducerilor unor burse.
În acest moment, văd că Bursa de la Sibiu are un potenţial uriaş de dezvoltare, dar văd şi că acest potenţial nu este reflectat de preţul actual al acţiunilor Sibex". Irlandezul a precizat că a început să