Aceasta este o poveste pentru tremurici. Pentru cei care devin cei mai buni prieteni ai zidurilor cand trec pe langa oricare din miile de mitici ai caninatatii, cotarlele sarantoace de la Bucuresti. Pentru cei care se bucura ca de o viata noua de apropiata condamnare la moarte a acestora sub numele curatel si frantuzit de eutanasiere. Aceasta este povestea lui Puricosu. N-a fost un sfant cu ochii blanzi si umezi, ba din contra, un porc de caine, calitate in care l-am si cunoscut.
Ma latra de-mi dispareau ca prin farmec orice fantezii europene si psihologii fine a la Animal Planet din cap. Nu-mi venea decat sa-i trag un sut in cur, dupa ce i-o ziceam oricum pe-a dreapta, pe aia cu “Fi-ti-ar tac-tu al dracu’” si p-aia cu “Baga-te-as in pizda ma-tii de bou”. Facea de serviciu gratis, desi nimeni nu i-o ceruse, la etajul trei al unui bloc mititel si cenusiu de pe Vatra Luminoasa. Chiar si cu ochii carpiti de somn, sarea si lua trentaros pozitie, cu pieptul inainte, viteaz ca o baioneta de muzeu cand trecea dusmanul necunoscut, si mai avea destui dinti galbeni in gura carora sa le porti un pe deplin respect. Era cainele unei babe pe jumatate oarbe, pe jumatate nebune, care traia intr-un apartament de-un ciment luciu, cu putina vopsea verde pe pereti, unde altundeva decat la inaccesibilul etaj trei. Cu castronelul de apa la dreapta si parizelul de la baba la stanga, te latra ori pana se satura el, ori tu de urlat ca o catea la el. Pana la urma, in urma unor sosele si momele de rutina, ne-am imprietenit cat sa ne dam cu indiferenta buna ziua fara sa ne mai amenintam de fiecare data cu bataia. Nu m-am dat inapoi sa-i cumpar prietenia cu cate o mangaiere ipocrita sau un castron de mancare. Acum, na, eram care pe care la etajul trei si eu trebuia sa ajung cu orice chip la etajul patru.
Toate strazile de primprejur il stiau drept Puricosu si vecinele cu vechime s
