Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi firma bănuită de crearea un prejudiciu-record la Constanţa

Publicat in Ziua Constanta, luni 11 aprilie 2011 ·

Biroul Investigarea Fraudelor din cadrul Serviciului Transporturi Maritime Constanţa continuă ancheta în dosarul în care foşti doi administratori ai unei firme constănţene ar fi cauzat un prejudiciu-record de circa 600 de miliarde de lei vechi. Potrivit unor surse, firma la care oamenii legii fac referire se numeşte SC Silo Impex 2007 SRL şi i-a avut ca administratori pe Valentin Beldan şi pe Adina Iulia Davidică.

Prin intermediul unui comunicat de presă, poliţiştii anunţau că „Valentin B., de 36 de ani, din Constanţa şi Iulia D., de 29 de ani, din Buzău, administratori ai unei societăţi comerciale din Constanţa sunt suspectaţi că, în perioada iunie 2007 - septembrie 2010, au evidenţiat în actele contabile sau în alte documente legale cheltuieli care nu au la bază operaţiuni comerciale din acestea rezultând obligaţii de plată stabilite suplimentar la bugetul consolidat al statului". Prejudiciul cauzat de cei doi ar fi de aproape 600 de miliarde de lei vechi de lei vechi. Cei doi administratori sunt bănuiţi că în momentul achiziţionării şi comercializării de cereale au întocmit în fals avize de expediţie şi facturi fiscale efectuând cu ştiinţă înregistrări în contabilitate în acest sens. „În urma extinderii cercetărilor au rezultat obligaţii de plată stabilite suplimentar la bugetul consolidat de stat sub formă de TVA, în valoare de peste 33.000.000 de lei, precum şi sub formă de impozit pe profit, în valoare de peste 26.300.000 de lei", mai arată poliţiştii. Cei doi administratori sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi fals intelectual. Societatea comercială „promovată" de Serviciul Transporturi Maritime Constanţa pare să fie SC Silo Impex 2007 SRL. În prezent, Silo Impex este condusă de Valentin Beldan, însă acesta a fost asociat cu Adina Iulia Davidică până în iunie 2010. Obiectul de activitate al Silo Impex 2007 este „

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 33 minute
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 4 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 2 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Dughin ameninţă Europa de Est: „Trebuie să fie neutră sau să devină a Rusiei”

Mediafax acum 9 minute
Alexandr Dughin susţine că ţările din regiune „trebuie ori să fie neutre, ori să devină parte a Rusiei”, subliniind influenţa liderilor precum Viktor Orban şi Călin Georgescu. Profesorul John Mearsheimer a declarat că declaraţiile lui Dughin nu repr

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 2 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

O fetiță s-a curentat pe un patinoar din Ploiești. Ce spune Poliția

HotNews acum 57 minute
O fetiţă de nouă ani s-a curentat, fără a fi rănită grav, pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator amplasat în afara zonei cu gheaţă, la o mică distanţă de balustrada patinoarului. Poliţia a constatat deficienţe la instal

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 3 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°