Costul vieții se scumpește pe zi ce trece. Pe lângă faptul că, teoretic, creșterea economică înseamnă inflație și majorarea veniturilor (astfel încât nivelul de trai să crească la rândul lui), prezentul este dominat și de probleme care scumpesc, într-un fel sau altul, alimentele, materiile prime, energia. În esență, populația crește la nivel global, apar presiuni asupra producției agricole, care trebuie să se majoreze pentru a susține necesarul.
Nu discutăm despre cât de mult cântărește în balanță eficiența agriculturii la nivel global (cea din România este „la pământ“) față de ocuparea terenurilor cu recolte destinate consumului industrial, nu alimentelor. Un fapt rămâne însă implacabil: pe măsură ce crește cererea, cresc și prețurile. O altă zonă unde scumpirea este imposibil de evitat este cea energetică. Aici avem o combinație de mai mulți factori. Pe de o parte crește cererea, în condițiile în care un număr tot mai mare de oameni „intră în sistem“, adică obțin acces la electricitate, gaze naturale, apă curentă, canalizare etc. Acoperirea cererii înseamnă investiții pentru a duce „produsele“ în locuințe. Înseamnă și producție în sine, de la apă potabilă până la gaze naturale și energie electrică. Bazate, în cea mai mare parte, pe combustibili fosili.
Poate părea ciudat, dar populația urbană este condamnată la pieire dacă rămâne fără „curent“, apă și gaze. Și cum resursele fosile se vor termina la un moment dat, se caută alternative. Numite, în prezent, energie verde (bio, eco sau cum vreți). Din resurse regenerabile, care să nu se termine și să ne arunce înapoi în Evul Mediu. Dar care costă. Și nu costă deloc puțin. Drept pentru care autoritățile le subvenționează. Tot din banii populației, că doar nu aduce vreun premier bani de-acasă. Chiar și așa însă, costul energiei va urca. Tehnologiile în sine și necesarul de investiție pentru
