Consultantul culinar Elisabetta Tiveron, din Veneţia, a cinat, sâmbătă, alături de Convivium-ul Slow Food Braşov. Aflată într-o călătorie cu scop culinar în România, Elisabetta şi echipa sa doresc să descopere cât mai multe reţete străvechi ale bucătăriei româneşti. Reţete adunate vor fi publicate într-o carte dedicată gastronomiei balcanice. În cinstea oaspeţilor veneţieni, Conviviumul Slow Food Braşov împreună cu gazda, Maria Basca, au ales să gătească atât bucate tradiţionale de post, dar şi câteva preparate pe bază de carne, însoţite de vinuri din soiuri de struguri româneşti. Promotoarea conceptului „staseranonesco” - „în seara aceasta stau acasă”, Elisabetta a avut ideea creării unei reţele de bucătari amatori care sunt gazde şi servesc bucate gătite de ei pentru vizitatori din întreaga lume. Acesta este de fapt un schimb cultural-culinar cu alţi membri sau amatori de gastronomie, cunoscut sub numele de turism culinar.
Elisabetta Tiveron este originară din Mestre (Veneţia), iar după un deceniu din cariera sa, consacrat finanţelor şi fiind licenţiată în istorie, a decis, în 2004, să-şi dedice timpul – cu normă întreagă după cum spune chiar ea – pasiunii sale: gătitul. Aceasta pasiune este moştenită de la familia sa, cu rădăcini în zona rurală a Italiei şi cu o bogată cunoaştere în domeniul culinar. Cunoaştere pe care Elisabetta a aprofundat-o şi a cultivat-o mai apoi prin ani de studiu, prin călătorii în Italia şi în lume, şi nu în ultimul rând prin practica în bucătărie.
Tiveron a creat o reţea de bucătari amatori care sunt gazde şi servesc bucate gătite de ei pentru vizitatori din întreaga lume. Consultantul culinar Elisabetta Tiveron, din Veneţia, a cinat, sâmbătă, alături de Convivium-ul Slow Food Braşov. Aflată într-o călătorie cu scop culinar în România, Elisabetta şi echipa sa doresc să descopere cât mai multe reţete străvechi ale bucă