Cine distruge societatea românească? Ce forţe, obscure sau vizibile, ne-au transformat într-o populaţie derutată, inaptă să acţioneze raţional, trăind de la o improvizaţie la alta?
Ahtiaţi după chilipiruri, obsedaţi de îmbogăţire, ne-am făcut idoli din nulităţi incapabile să rostească o frază inteligibilă. Banii nu le folosesc pentru aşi completa educaţia, ci pentru a-şi trece pe răboj profesionistele mişcării din buric şi veteranele alcovurilor de lux. Modelul societăţii româneşti e rezumabil la cuvintele-cheie ale unei manele: femei, bani, duşmani, lăcomie, mândrie. Mondenităţile ieftine, lăudăroşenia infantilă ne-au coborât atât de mult, încât nu mai reacţionăm decât la morcovul chilipirului şi la stimulentul violenţei sau vulgarităţii. Incompetenţa funcţionarilor duce automat la inconsistenţa deciziilor, iar viziunea conducătorilor e cariată de precaritatea mijloacelor prin care-şi pot pune în practică ideile.
Culmea e că ajungem să ne facem de râs şi atunci când suntem animaţi de cele mai bune intenţii. Recenta istorie a manuscriselor şi obiectelor aparţinându-i lui Emil Cioran a arătat, încă o dată, ce înseamnă confuzia şi dispreţul pe care românii îl au unii faţă de alţii. În loc să se pună de acord, au preferat să liciteze bezmetic, ajungând la sume incredibile, ca şi cum ar fi trebuit să bată recorduri şi nu să-şi atingă, cu costuri cât mai mici, scopul. E adevărat că pentru asta ar fi trebuit să existe o minimă coordonare. Dar cine s-o facă? Dacă nici miniştrii nu-şi cunosc propriile legi, de ce să ne mirăm că un fost şef de academie lansează informaţii care, în loc să limpezească lucrurile, produc diversiune, sabotând o operaţiune care ar fi putut fi încununată de succes. "Privaţii" care şi-au trimis emisarii la Paris ştiau prea bine că, în ceasul al doisprezecelea, două instituţii din România reuşiseră să se înscrie în cursă. Dar e