Poliţişti clujeni şi mureşeni au reuşit, după şase luni de investigaţii, să prindă doi bărbaţi care sunt suspectaţi că au comis cel puţin nouă furturi de autoturisme din judeţele Cluj, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Bacău şi Sibiu. Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Gina Pop, a precizat într-un comunicat de presă transmis luni că cei doi bărbaţi, de 42 şi 45 de ani, furau autoturismele iar apoi le dezmembrau sau cumpărau acte ale altor autoturisme similare accidentate pe care le substituiau, relatează Agerpres. „Au fost realizate două percheziţii domiciliare şi la garaje deţinute de cei doi suspecţi în municipiul Târgu-Mureş, cercetările poliţiştilor clujeni extinzându-se şi asupra unor parcuri de dezmembrări şi reparaţii auto de pe raza judeţului Bacău, pentru identificarea autoturismelor şi a componentelor auto oferite spre vânzare. În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au găsit trei dintre autoturismele reclamate sustrase”, precizează aceasta. Valoarea prejudiciului se ridică la circa 200.000 de lei.
Poliţişti clujeni şi mureşeni au reuşit, după şase luni de investigaţii, să prindă doi bărbaţi care sunt suspectaţi că au comis cel puţin nouă furturi de autoturisme din judeţele Cluj, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Bacău şi Sibiu. Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Gina Pop, a precizat într-un comunicat de presă transmis luni că cei doi bărbaţi, de 42 şi 45 de ani, furau autoturismele iar apoi le dezmembrau sau cumpărau acte ale altor autoturisme similare accidentate pe care le substituiau, relatează Agerpres. „Au fost realizate două percheziţii domiciliare şi la garaje deţinute de cei doi suspecţi în municipiul Târgu-Mureş, cercetările poliţiştilor clujeni extinzându-se şi asupra unor parcuri de dezmembrări şi reparaţii auto de pe raza judeţului Bacău, pentru identificarea autoturismelor şi a componentelor auto oferite spre vânzare. În urma percheziţiilor efectuate