În mod obișnuit, interesul public pentru un anumit subiect este limitat în timp, și, firesc, scade pe măsură ce timpul trece. Există și excepții, una dintre acestea fiind noul Cod al Muncii.

Explicabil prin prisma impactului și aplicabilității cvasi-generale, dar și a unei apetențe generale pentru disecarea subiectelor sau cauzelor care (cel puțin aparent) vor conduce la înrăutățirea, în și mai mare măsură, a situației angajatului/ român, dispozițiile noului Cod al Muncii stârnesc polemici și fac să curgă râuri de cerneală în mass-media de specialitate. Ca de obicei, dezbaterea publică pe teme juridice este, privită în ansamblu, una lipsită de rigoare și substanță, ceea ce mă provoacă să arunc picătura de mai jos în oceanul tulbure de idei și opinii pe aceeași temă.

Un act normativ precum Codul muncii nu poate să apere exclusiv interesele angajatorului sau ale angajatului. Reglementarea codului muncii trebuie să ofere un echilibru în raportul de forțe dintre angajator și angajat. Dincolo de echilibrul în această relație, modul în care sunt reglementate relațiile de muncă trebuie să satisfacă interesul obștesc în cea mai largă și cuprinzătoare accepțiune a acestei noțiuni, întrucât modul în care funcționează piața muncii interesează, din numeroase perpective, statul român, toate sau aproape toate categoriile sociale de cetățeni, precum și mediul de afaceri, ca beneficiar al pieței muncii.

Orice încercare de a trage concluzii cu privire la orientarea unui act normativ raportat la unul, două sau nouă articole sau dispoziții dintr-un total de mai multe sute este falsă. Ceea ce trebuie privit este actul normativ în ansamblul lui, și nu bucățele scoase din context. E adevărat că o anumită dispoziție poate proteja interesele angajatorului, însă asta nu înseamnă că avem un cod întreg care subjugă interesele angajaților. Este posibil