Bucureştenii îl întâlnesc astăzi pe cel mai charismatic orator motivaţional al momentului.
În urmă cu mai bine de o lună, "Evenimentul zilei" prezenta povestea lui Nick Vujicic, australianul de 29 de ani născut fără mâini şi fără picioare, considerat cel mai charismatic orator motivaţional. Astăzi, Nick Vujicic este prezent la Bucureşti şi susţine, de la ora 18.00, conferinţa motivaţională "100% inspiraţie. Cum să trăieşti o viaţă fără limite".
Născut cu sindromul Tetra- Amelia, o boală genetică rară, Nick Vujicic a avut o copilărie chinuită din cauza răutăţilor pe care i le spuneau colegii de clasă şi a faptului că oamenii mari îi vorbeau ca unei persoane cu handicap psihic.
Părinţii l-au sprijinit să depăşească limitele, să nu se descurajeze şi să încerce să facă tot ceea ce îşi doreşte. L-au învăţat să scrie improvizând un sistem de ţinere a creionului, să înoate, să călărească şi chiar să joace fotbal cu capul. Şi, mai ales, l-au învăţat că imposibilul nu există.
Două mâini şi două picioare nu sunt o garanţie a fericirii
Exemplul lui Nick Vujicic este cea mai clară dovadă că un handicap fizic nu reprezintă o condamnare la nefericire. Nick se declară un om fericit şi de succes. Familia îl iubeşte şi îl apreciază, are afaceri care îi aduc bani, primeşte săptămânal cereri în căsătorie şi este invitat să ţină discursuri motivaţionale în oraşe din toată lumea.
"Viaţa merită trăită!"
Povestea lui Nick a impresionat multă lume, biletele la evenimentul de la Universitatea Româno- Americană epuizându-se la scurt timp după anunţarea conferinţei.
Timp de o lună, "Evenimentul zilei" a desfăşurat campania "Viaţa merită trăită", în cadrul căreia a publicat articole despre persoane cu dizabilităţi care au reuşit să învingă prejudecăţile sociale şi să depăşească ceea ce lumea percepe drep