George Cuşa s-a născut pe 22 februarie 1926. A absolvit Facultatea de Filosofie din Bucureşti. A fost, vreme de 14 ani, deţinut politic. A fost arestat în septembrie 1948, întâi la Piteşti, unde erau repartizaţi studenţii, apoi la Gherla iar la rând a urmat Aiudul. Celula înseamna un 2 m pe 3 m, locul unde erau "cazaţi" el şi cu alţi 7 studenţi.
Condamnat prima oară la 4 ani de înschisoare, a fost apoi eliberat cu domiciliul forţat, apoi încarcerat din nou cu o pedeapsa de 21 de ani de temniţă. Poate cea mai mare tragedie a omului George Cuşa a fost mormântul copilului pierdut, în timp ce se afla în închisoare. George Cuşa cu ocazia săptămâna trecută romanul „Jurnal de pribegie", ale cărui personaje sunt el şi prietenul său, Eugen Ştefănescu. E povestea care reuneşte vieţile a doi oameni, aflaţi la câte un capăt al lumii, jurnale scrise de-a lungul a 35 de ani, pe trei continente distincte. Ele însumează 1.750 de pagini, grupate în cinci caiete pe care George Cuşa le-a selectat şi editat, alături de corespondenţa dintre el şi Eugen Ştefănescu, în ceea ce astăzi poată numele de "Jurnal de Pribegie".
Aflaţi totul de temniţele comuniste, despre torţionari şi despre "sfinţii închisorilor", joi de la ora 10.00 prin intermediului chat-ului direct pe site-ul: http://www.ziuaconstanta.ro când discutăm împreună cu George Cuşa, condamnat la 21 de ani de puşcărie politică.
Realizator: Lavinia Siclitaru
Aşteptăm întrebările dumneavoastră prin formularul de comentarii de la sfârşitul articolului sau la adresa interviu@ziuact.ro.
Nota redacţiei: Pentru a păstra coerenţa şi relevanţa discuţiei, nu vom valida comentariile care nu se referă la temele anunţate, care nu conţin întrebări sau care constau în atacuri la persoană. Martie 1946 (foto) - Pe străzile Bucureştiului, Eugen Ştefănescu, student la Facultatea de Silvicultură, şi George Cuşa, student