Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campioana gâfâie: FCM Târgu Mureş - CFR Cluj 0-0! Didi a avut cea mai mare ratare a sezonului

Publicat in Pro Sport, luni 11 aprilie 2011 ·

CFR-ul nu mai sperie decât propriii suporteri. Duce dorulvictoriilor, iar "U" suflă în ceafa vişiniilor tocmai înainte demarele derby. Ieri, CFR a făcut doar 0-0 cu nou-promovata FCM TârguMureş.

CFR-ul aşteaptă finalul de sezon asemenea bolnavului care numărăclipele până la operaţie. Doctorii Arpi şi Iuliu şi-au pregătitdeja bisturiul. Între timp, Minteuan mai oblojeşte rănile cu apăsfinţită. La Târgu Mureş l-a aruncat, în sfârşit, la apă pe "Bouba"Sare, iar ivorianul a arătat mai mult decât o pată de culoare. Dupăce Iencsi (16) şi Astafei (24) l-au ameninţat pe victimaeurogolurilor din Liga I, Claro, Sare era să facă buba mare îninimile celor 6.000 de mureşeni. Scăpat singur la 12 m după asistullui Kone, Sare (26) l-a luat la ţintă pe Balauru. L-a mai căutatodată cu un trasor în final de primă repriză, dar portarul gazdelora salvat pielea acestora.

Sare-nochi!

Tot Sare e gata să condimenteze jocul şi după pauză, dar nunimereşte plasa din nici cinci metri, după ce Balauru (48) bâlbâiseun trasor al lui Rada. Şi jocul intră la hibernare. Ceasulblestemat, pisica neagră! Astfei (66) intră în pielea lui Spadacio,catapultează un balon spre Nuno Claro de la 35 de metri(specialitatea casei pentru portughez), care îl "serveşte" ideal peDidi, dar brazilianul iroseşte o ocazie monumentală! Clujul seavântă într-un târziu apatic în atac, dar golul nu vine iar CFR-ulintră în febra marelui derby fără victorie de aproape o lună!

Echipele de start:

FCM Târgu Mureş:Balauru - L. Rus, Iencsi, D. Matei, Szilagy - Vagner, Fl. Dan, IssaBa, Astafei - Zaharia, Didi

Rezerve: Şteţca, Munteanu, Cordoş, Vârtic, Petcuţ,Răduţă

Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

CFR Cluj: Nuno Claro - Panin,Rada, Diogo, Sare - Kivuvu, Mureşan, Dică, Nicoară - E. Kone,Buş

Rezerve: Mincă, Piccolo, Veloso, Negruţ, Bud, Hora,Batin. @N_

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 13 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 12 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 10 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Vremea

București
acum

25°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

20°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°