Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paşaportul, prin ochii Hertei Müller

Publicat in Adevarul, luni 11 aprilie 2011 ·

În volumul apărut în Germania în 1986, „Omul este un mare fazan pe lume“, laureata cu Nobel descrie compromisurile emigrării. Cartea publicată în peste 20 de ţări va fi şi în librăriile româneşti la începutul lunii mai, fiind tradusă pentru prima dată în limba română de Corina Bernic.

România anilor '80. În volumul Hertei Müller, intitulat „Omul este un mare fazan pe lume" şi apărut în limba germană în 1986, familia şvabă Windisch aşteaptă de ceva vreme să primească de la autorităţi documentele pentru emigrare. Tot mai mulţi consăteni reuşesc să plece din Banat - numai viaţa celor din familia Win­disch pare să se fi oprit în loc, până când fiica, Amalia, este nevoită să cedeze avansurilor unui miliţian „dispus să-i ajute". Volumul „Omul este un mare fazan pe lume" va apărea la începutul lunii mai la Editura Humanitas Fiction.

O Românie a scrisorilor deschise

Ca toate scrierile Hertei Müller, şi „Omul este un mare fazan pe lume" este o carte care „îţi va rămâne multă vreme în minte după ce o citeşti", apreciază traducătoarea Corina Bernic. Volumul, de un lirism dureros, te copleşeşte „prin acel sentiment al neputinţei în faţa unei vieţi aflate la cheremul unor mărunţi funcţionari ai statului sau ai bisericii, precum miliţianul sau preotul satului care aşteaptă favoruri de orice tip pentru eliberarea de documente necesare emigrării sau precum poştăriţa care ori deschide scrisorile şi le povesteşte miliţianului, ori bea banii pe care oamenii îi plătesc pentru timbre", punctează traducătoarea.

Astfel, un paznic explică, în volumul Hertei Müller, de ce scrisorile nu ajung niciodată la destinaţie în România acelei perioade: „Poştăriţa ne ia plicurile şi banii pentru timbre. Din banii de timbre îşi cumpără ţuică. Citeşte scrisorile şi le aruncă la gunoi. Iar când miliţianul nu are treabă în depozit, stă lângă poştăriţă în spatele pupitrului şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gerard Depardieu a fost găsit vinovat de agresiune sexuală

Ziua Constanta acum o ora
Un tribunal din Paris l-a găsit pe actorul francez Gerard Depardieu vinovat de agresiune sexuală față de două femei diferite, pe un platou de filmare în 2021, informează Reuters. Gerard Depardieu a aflat, marți, verdictul în procesul său pentru agre

Bolojan: Suntem într-o criză bugetară / România cheltuiește mai multe decât își permite și împrumută un miliard de euro săptămânal

HotNews acum 16 minute
România arată acum ca un organism slăbit de boală, vulnerabil la orice fel de virus, spune președintele interimar, Ilie Bolojan. Practic suntem într-o criză bugetară, întrucât România cheltuiește mai mult decât își poate permite și împrumută pentru

Nicușor Dan și George Simion, pentru acest lucru chiar sunteți amândoi responsabili

HotNews acum o ora
Telefonul filmează un grup de oameni care sărbătoresc că vor vota pentru George Simion. „Ești de-al nostru, Simioane”, îi strigă ei. Ecranul se împarte în două și un influencer îi arată cu degetul, insistând pe ideea că Simion e urmat de către cei d

George Simion, față în față cu oamenii de afaceri, la CCIR / Nicușor Dan nu a venit. George Simion și-a prezentat diploma de BAC

Gandul acum 18 minute
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a organizat marți, de la ora 12:00, o dezbatere pe teme economice la care au fost chemați candidați care se vor confrunta în turul 2 al prezidențialelor – George Simion și Nicușor Dan. Până marți dimin

Zelenski nu se va întâlni la Istanbul cu alți reprezentanți ruși în afară de Putin

G4Media acum o ora
Volodimir Zelenski se va întâlni la Istanbul doar cu Putin, a declarat Mihailo Podoliak, consilier al biroului președintelui ucrainean, la emisiunea The Breakfast Show. Când a fost întrebat dacă Zelenski s-ar putea întâlni cu alți reprezentanți ruși

UPDATE - Gorj - O fetiţă de 3 ani a murit la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, unde fusese adusă cu suspiciunea că ar fi luat medicamentele surorii ei, aflată sub tratament pentru autism/ Concluziile preliminare ale necropsiei

News.ro acum o ora
O fetiţă de 3 ani a murit la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, unde fusese adusă cu febră şu convulsii, suspiciunea fiind că ar fi luat medicamentele surorii ei de 5 ani, aflată sub tratament pentru autism. Părinţii neagă şi spun că fetiţa tuşa şi avea f

Emmanuel şi Brigitte Macron urmează să efectueze o vizită de stat în perioada 8-10 iulie în Regatul Unit, la invitaţia regelui Charles al III-lea şi reginei Camilla, anunţă Palatul Élysée

News.ro acum 56 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi Prima Doamnă Brigitte Macron urmează să efectueze o vizită de stat în Regatul Unit în perioada 8-10 iulie, la invitaţia regelui Charles al III-lea şi reginei Camilla, care au efectuat o vizită în Franţa în urm

Rata anuală a inflației a stagnat în aprilie / S-a scumpit zahărul, dar s-a ieftinit mălaiul

HotNews acum 3 ore
Rata anuală a inflației a stagnat, în luna aprilie, la 4,9%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică. Datele arată că prețurile la alimente au avut o creștere nesemnificativă față de martie, de 0,07%, în timp ce mărfuri

Cine arbitrează CFR Cluj - Hermannstadt, finala Cupei României Betano

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Andrei Chivulete a fost delegat să arbitreze finala Cupei României dintre CFR Cluj și Hermannstadt. Meciul va avea loc miercuri, 14 mai, de la ora 20:30, la Arad.

Noaptea Europeană a Muzeelor la Primăria Capitalei. Tururi ghidate, expoziții și muzică live

Ziua Constanta acum o ora
Primăria Capitalei își deschide porțile publicului larg, sâmbătă, de Noaptea Europeană a Muzeelor, în intervalul orar 18.00-24.00, accesul va fi gratuit, iar în program se regăsesc tururi ghidate, expoziții și muzică live. Potrivit unui comunicat al

Vremea

București
acum

14°
mar.

8°/16°
mie.

8°/19°
joi

9°/23°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

16°
mar.

4°/16°
mie.

7°/17°
joi

8°/22°
vin.

5°/9°
Constanta
acum

14°
mar.

9°/14°
mie.

8°/17°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

2°/14°
mie.

4°/16°
joi

7°/19°
vin.

6°/13°
Timisoara
acum

17°
mar.

3°/17°
mie.

6°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/16°