Este unul dintre restauratorii Muzeului Naţional al Agriculturii, fiind în slujba instituţiei încă de la înfiinţarea acesteia, de mai bine de două decenii

Născut în Teleormanul Moromeţilor, Emil a lăsat pădurile nebune ale Olteniei în urmă şi a ajuns în Bărăgan pe când avea numai patru ani. „Tata, care era poliţist atunci, a fost detaşat aici, aşa că ne-am mutat la Slobozia“, rememorează muzeograful. Meleagurile natale avea să le revadă doar în vacanţele de vară. Emil a urmat ciclul gimnazial la Şcoala nr. 3 din Slobozia şi, apoi, timp de doi ani, cursurile Liceului de Matematică-Fizică, actualul Colegiu Naţional Mihai Viteazul. „Am terminat o şcoală profesională în Bucureşti, şi, după un an şi jumătate de stagiu militar la Bobocu, am revenit la Slobozia, unde am terminat liceul“, spune Emil.

Căutat de Ciucă

Revoluţia din 1989 l-a prins lucrând în beciul fabricii de ulei din oraş, loc pe care, la distanţă de câţiva ani, s-a ridicat actualul Centru Cultural, acolo unde, alături de alţi colegi, încerca să restaureze o cramă pentru o expoziţie comandată de Nicolae Ceauşescu. „Era un fel de arheologie industrială. Restauram batoze, pluguri, locomobile, absolut orice“, rememorează Emil. La câteva luni distanţă, Răzvan Ciucă, cel care a condus destinele Muzeului Naţional al Agriculturii până în urmă cu o lună, l-a căutat şi i-a propus să facă parte din echipa care avea să pună bazele Muzeului Naţional al Agriculturii. „Se întâmpla în iunie 1990. Nu aveam nici sediu, ne întâlneam pe stradă. Obiectele erau depozitate în condiţii improprii. Primul atelier şi sediu l-am avut în cartierul Bora“, spune Emil. Treptat, echipa de muzeografi a pus bazele unui lăcaş de cultură extraordinar.

Muzeul din Moldova

De-a lungul activităţii ca muzeograf-restaurator, a străbătut ţara în lung şi în lat, în căutarea diverselor piese de patrimoniu care necesita