Tinerii români, care apar ca fiind intoleranţi şi homofobi, potrivit unui studiu realizat de Fundaţia Soros România, sunt expuşi mai mult informaţiilor negative, consideră Ovidiu Voicu, manager de programe la fundaţie şi coordonatorul studiului „Implicarea civică şi politică a tinerilor”. Sursa: Oana Ţepes
Din punctul lui de vedere, motivul pentru care peste o treime dintre elevi resping minorităţile este şi lipsa abilităţilor de gândire critică, pe care şcoala nu le dezvoltă. „Atitudinile astfel construite se propagă în grupul de prieteni - prin interacţiuni în spaţiul real sau în cel virtual - şi ajung să fie norma de grup. Ca de obicei, valorile grupului se adună la cel mai mic numitor comun, iar acesta cuprinde respingerea grupurilor sociale stigmatizate - romi, minorităţi sexuale”, explică Ovidiu Voicu.
Mai mult, tinerii vin cu astfel de atitudini şi din familie, mai spune acesta. „Există o corelaţie pozitivă între un mediu şcolar deschis - caracterizat prin discuţie liberă, activităţi extracurriculare numeroase, participarea la acţiuni civice, dialog între profesor şi elevi etc. - şi atitudinea tolerantă a elevilor”, explică expertul. Însă, în cele mai multe dintre şcoli această schimbare către deschidere şi incluziune este abia la început, precizează acesta.
38% dintre elevi apreciază comunismul
În ciuda absenţei unor experienţe directe cu regimul comunist, mai mult de o treime (38%) dintre adolescenţii chestionaţi într-un studiu al Fundaţiei Soros cred că acesta a reprezentat o perioadă "mai bună" sau "mult mai bună" decât cea contemporană.
În plus, cercetarea "Implicarea civică şi politică a tinerilor", realizată în urma chestionării a 6.000 de elevi din 86 de şcoli din ţară mai arată că 43% dintre elevii de clasa a XII-a cred asta.
De asemenea, 38% dintre adolescenţi cred că în sistemul public de sănătate lucrurile merge