Sfinţii români. Au luptat pentru ţara lor. Au luptat în numele Domnului, au apărat Crucea cu sabia în mână. Unul dintre cei mai iubiţi luptători este Ştefan cel Mare şi Sfânt. Unii dintre aceşti domnitori-luptători au murit în chinuri groaznice, au devenit martirii neamului românesc.

Poate cel mai şocant moment ale istoriei româneşti este uciderea domnitorului Constantin Brâncoveanu, a celor patru fii ai săi şi a ginerelui său. De luat aminte este clipa în care cel mai mic dintre fiii domnitorului, Mateiaş, era cât pe ce să cadă în ispită. De dragul vieţii, era să uite crucea. Dar credinţa nestrămutată a tatălui care îi îndemnase: "Mai bine să mori în legea creştinească decât să te faci păgân, lepădându-te de Iisus Hristos pentru a trăi câţiva ani mai mult pe pământ." I-a schimbat sufletul şi mintea. A murit ca un martir şi va fi pomenit în vecii vecilor.

Alţi mari credincioşi, aflaţi acum la loc de cinste în calendarul ortodox, s-au nevoit prin pustietăţi, aşa cum au făcut Sfânta Teodora de la Sihla sau Sfântul Daniil Sihastru, sfătuitorul şi duhovnicul domnitorului Ştefan cel Mare. Minunile lor, cât timp au fost în viaţă, credinţa lor nestrămutată, propovăduirea acesteia a făcut ca sfinţii să fie iubiţi şi respectaţi de popor. Şi, uneori, să devină singura speranţă.

Sfinţii români ne dau o lecţie de viaţă, de moarte, de istorie, dar mai ales ne învaţă ce putere fără margini ne dă adevărata credinţă.

Sfinţii români. Au luptat pentru ţara lor. Au luptat în numele Domnului, au apărat Crucea cu sabia în mână. Unul dintre cei mai iubiţi luptători este Ştefan cel Mare şi Sfânt. Unii dintre aceşti domnitori-luptători au murit în chinuri groaznice, au devenit martirii neamului românesc.

Poate cel mai şocant moment ale istoriei româneşti este uciderea domnitorului Constantin Brâncoveanu, a celor patru fii ai săi şi a gine