Societatea Naţională „Spiru Haret“ pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură a organizat vineri, 8 aprilie, prima întâlnire din cadrul Ateneului Cultural „România de Mâine“
Tema întâlnirii a fost „Ziua internaţională a poeziei“. „La eveniment au participat scriitori din Craiova - Mihaela Albu, Gheorghe Mihail, Petrişor Militaru, Nicu Vintilă, Nicolae Petre-Vrânceanu -, dar şi Dan Anghelescu din Bucureşti. Invitaţi au fost Petre Gigea-Gorun, fost ambasador al României la Paris, şi prof. univ. dr. Ovidiu Ghidirmic, întâlnirea fiind onorată cu participarea specială a actorului Ilie Gheorghe.
În sala 302 a Universităţii „Spiru Haret“ din Craiova s-a încercat o definire, o dezbatere asupra poeziei şi o exemplificare concretă a ceea ce înseamnă aceasta. „Nu se poate da o definiţie exactă a poeziei, pentru că altfel am deveni toţi poeţi“, a afirmat Ovidiu Ghidirmic. Totuşi, s-au stabilit câteva elemente fără de care poezia nu ar putea exista: trăirea, tehnica şi muzicalitatea. „Poezia adevărată este muzică“ şi, cu siguranţă, „Eminescu înseamnă cultură şi muzicalitate; o muzică supraterestră, care pune stăpânire pe noi şi ne subjugă pentru totdeauna“, a completat Ovidiu Ghidirmic.
Versuri, rime
şi interpretări
Actorul Ilie Gheorghe a făcut să răsune pereţii încăperii, făcând un regal oratoric din opera eminesciană: „Alte măşti, aceeaşi piesă, / Alte guri, aceeaşi gamă, / Amăgit atât de-adese / Nu spera şi nu ai teamă“. Prin gesturi şi tonalitate alternată, maiestuos sau calm, Ilie Gheorghe i-a făcut pe cei prezenţi să treacă dincolo de pereţii albi ai sălii, într-un univers paralel, de vis. Reacţiile nu au fost neaşteptate: „Ar trebui să tăcem cu toţii“, a mărturisit jucăuş scriitoarea Mihaela Albu.
Însă, nimeni nu a tăcut. Toţi cei prezenţi au vorbit despre poezie, recitându-şi propriile creaţii sau definind-o prin cuvintele marilor