Pe piaţa farmaceutică nu există nicio pastilă "magică" împotriva obezităţii, care să topească la propriu kilogramele în plus. Cel puţin deocamdată, susţin oamenii de ştiinţă de la Universitatea Duke din statul american Carolina de Nord, care promit că în curând vor lansa un medicament împotriva kilogramelor în plus, informează time.com.
Cercetătorii coordonaţi de dr. Kishore Gadde susţin că o combinaţie a două substanţe active, fentermina şi topiramatul, duce la o pierdere în greutate de două ori mai mare în cazul pacienţilor obezi şi supraponderali, comparativ cu rezultatele obţinute prin administrarea pastilelor de slăbit prezente pe piaţa farmaceutică.
Topiramatul şi-a demonstrat eficienţa în ceea ce priveşte scăderea în greutate a pacienţilor suferind de diabet de tip 2, însă când este administrat singur prezintă efecte secundare importante, precum tulburări cognitive şi psihiatrice.
Pentru a testa eficienţa noului medicament, specialiştii au alcătuit trei grupe de voluntari. Astfel, 498 de pacienţi au primit în fiecare zi o combinaţie de 7,5 miligrame de fentermina şi 46 de miligrame de topiramat. Alţi 995 de participanţi la studiu, din al doilea grup, au primit în fiecare zi 15 miligrame de fentermina şi 92 de miligrame de topiramat. Al treilea grup, alcătuit din 994 de pacienţi, a primit un placebo. Dincolo de tratamentul medicamentos, voluntarii au adoptat şi un regim alimentar echilibrat şi au renunţat la sedentarism.
Cu placebo, 21% dintre pacienţi au reuşit să piardă 5% din greutatea lor corporală, comparativ cu 62% din totalul pacienţilor din grupul ce a primit combinaţia fentermina-topiramat în dozaj slab şi cu 70% în grupul ce a primit un dozaj mai puternic, se arată în studiu.
Asocierea celor două medicamente a ameliorat şi alte probleme medicale ale subiecţilor, precum hipertensiunea arterială şi diabetul.
Combin