Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O scrisoare a lui Cioran publicată în cel mai mare cotidian spaniol, El Pais

Publicat in HotNews, luni 11 aprilie 2011 ·

La o zi după sărbătorirea centenarului nasterii lui Cioran, pe 9 aprile, a apărut pe o pagină întreagă a suplimentului Babelia al ziarului El País o scrisoare semnată de Cioran pe când avea 21 de ani. Scrisoarea, datata 23 septembrie 1932, fusese trimisă către prietenul său din copilărie Bucur Tincu si vorbeste, printre altele, despre tristetea de a face gazetărie, de „a discuta teorii care dispar complet după 24 de ore” si despre cum „Toti băietii cultivati care intră în gazetărie încep prin a discuta probleme detasate de actualitate, cu o pasiune impresionantă, pentru a sfârsi cu reportaje efemere” sau „Cu cât mai multă cultură, cu atât gazetăria este o primejdie mai mare”.

De asemenea, în scrisoarea tînărului de 21 de ani se întrevăd deja gândirea si atitudinile care îl vor face celebru multi ani mai tîrziu, mizantropia, dar si umorul, cinismul, dar si o caldă umanitate către prietenii apropiati.

Scrisoarea a fost propusă de Institutul Cultural Român de la Madrid suplimentului Babelia, la recomandarea lui Florin Turcanu, unul din participantii la Centrenarul Cioran de la Madrid. Publicarea a fost posibilă prin amabilitatea Editurii Apostrof si a editorilor Marta Petreu si Ion Vartic. Traducerea în limba spaniolă le apartine lui Rafael Pisot si Cristina Sava.

Suplimentul cultural Babelia este cea mai cunoscută publicatie culturală din Spania, apare sâmbăta, împreună cu ziarul El Pais, într-un tiraj de 412.000 de exemplare. Revista Babelia va sărbători în curând 1001 editii publicate. La o zi după sărbătorirea centenarului nasterii lui Cioran, pe 9 aprile, a apărut pe o pagină întreagă a suplimentului Babelia al ziarului El País o scrisoare semnată de Cioran pe când avea 21 de ani. Scrisoarea, datata 23 septembrie 1932, fusese trimisă către prietenul său din copilărie Bucur Tincu si vorbeste, printre altele, despre tristetea de a

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 32 minute
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 2 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 2 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Grevă de avertisment Primăriile din țară vor fi închise, timp de două ore

Ziua Constanta acum o ora
Angajații din primării și din sectorul asistenței sociale vor declanșa, miercuri, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment, urmând ca peste o săptămână să aibă loc și greva generală, a anunțat, luni, Dan Cârlan, președintele Sindicatului N

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 5 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Premierul ungar Viktor Orban va ține un discurs săptămâna aceasta la Universitatea de Vară „Tusvanyos”, de la Băile Tușnad

HotNews acum o ora
Câteva sute de persoane sunt așteptate să participe săptămâna aceasta la cea de-a 34-a ediție a Universității de Vară „Tusvanyos”, de la Băile Tușnad, premierul ungar Viktor Orban urmând să își susțină tradiționalul discurs în cursul zilei de sâmbăt

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

Vremea

București
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

35°
lun.

19°/36°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°