Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut ieri certificate cu scadenţa la un an în valoare de 2,28 miliarde de lei, de 2,2 ori peste programul anunţat, la un randament mediu de 6,84% pe an, în scădere faţă de cel plătit la licitaţia anterioară, de 6,88%.
Valoarea indicativă a licitaţiei era de un miliard de lei, iar subscrierile au toalizat 3,13 miliarde lei.
Potrivit dealerilor, băncile preferă titlurile cu scadenţa mai scurtă, în detrimentul obligaţiunilor, întrucât se preconizează o creştere a ratei de dobândă spre finalul anului, după ce INS a anunţat că inflaţia anuală a depăşit 8% în martie, atingând maximul din august 2008.
Inflaţia anuală a urcat de la 7,6% în februarie la 8,01% în martie, atingând maximul din august 2008, după ce rata lunară s-a situat la 0,6% în principal ca urmare a scumpirii cartofilor, fructelor proaspete, zahărului şi combustibililor, reiese din datele INS publicate luni dimineaţă. La licitaţia precedentă pentru titluri cu aceeaşi scadenţă, Trezoreria a împrumutat 1,754 miliarde de lei, la un randament mediu de 6,88% pe an.
Ministerul a anunţat că vrea să atragă în luna aprilie fonduri de 4,5 miliarde lei prin vânzarea de obligaţiuni şi certificate de trezorerie, iar plafonul a fost deja depăşit după primele trei operaţiuni, întrucât Trezoreria a atras deja 4,54 miliarde lei.
Următoarea licitaţie este programată joi, 14 aprilie, iar ministerul vrea să vândă obligaţiuni cu scadenţa la cinci ani, în valoare de 500 milioane lei. Ministerul a angajat de la începutul anului împrumuturi de 19,69 miliarde de lei prin emisuni de obligaţiuni şi certificate de trezorerie.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut ieri certificate cu scadenţa la un an în valoare de 2,28 miliarde de lei, de 2,2 ori peste programul anunţat, la un randament mediu de 6,84% pe an, în scădere faţă de cel plătit la licitaţia anter