Penibilă şi de neacceptat, poziţia de săptămâna trecută a statului român, faţă de memoria unuia din marii gânditori ai neamului, care a fost Emil Cioran. Guvernanţii n-au fost în stare să găsească în vistieria ţării câteva sute de mii de euro, spre a licita la Paris achiziţionarea a numeroase manuscrise, documente şi obiecte ce aparţinuseră titanului de la Răşinari. Este posibil ca lui Emil Boc numele să nu-i fi spus mare lucru. Nu exclud ideea ca, deşi scriitor, vicepremierul român Marko Bela să nu fi fost prea entuziasmat de recuperarea acestei părţi a patrimoniului naţional, ca şi, absolut impardonabil, ministrul culturii, Kelemen Hunor. Mă gândesc că Academia Română ar fi trebuit şi ea să fie interesată, ca şi bugetarul Institut Cultural Român, condus de Patapievici, dar poate că or fi invocat lipsa de bani. Poate şi Dan Voiculescu sau Dinu Patriciu ar fi avut de spus ceva... Eventual, chiar Preşedinţia României ar fi trebuit să evite ca valorile respective să se piardă, să se împrăştie, ba chiar personalităţi ca Andrei Pleşu sau Gabriel Liiceanu se puteau implica. Nimeni n-a mişcat un deget. Ca şi cum, pentru ei, Cioran n-ar fi existat sau ar fi fost un fel de “Cioran şi mai cum?”. Şansa evitării unei pierderi ireparabile (ca şi în cazul multor opere ale lui Brâncuşi) s-a numit George Brăiloiu, un prosper avocat. A plătit generos 405.000 de euro şi va dona unei instituţii româneşti valorile astfel recuperate.

Există însă bani gârlă în România. Mă gândesc la lejeritatea cu care ministrul dezvoltării, Elena Udrea, va sponsoriza (iniţiativă altminteri lăudabilă) un meci de box. Sau la cele vreo 70 milioane de euro împrăştiaţi pe drumeagurile de pe colinele amicului Gheorghe Flutur. Ori la costurile exorbitante ale stadioanelor din comune fără sportivi sau ale pârtiilor de schi şi telegondolelor din zone fără turişti şi infrastructură rutieră. Bani sunt. D