Dar se răsfaţă şi făcând cu ochiul către sonetiştii amorului din Renaştere, către Poe, Lewis Carroll şi simbolişti, către Gellu Naum, Magritte şi Artaud, Edward Lear şi Boris Vian: un feu d′artiffices al imaginaţiei, menit să exorcizeze o sensibilitate vulnerabilă în care nostalgia inocenţei şi ispitele mature îşi dispută întâietatea. Cartea e „scindat㓠inclusiv compoziţional, împărţită în două secţiuni vag legate între ele prin personajul Claudia: prima, mult mai amplă (circa 65 de pagini), mai narativă şi intitulată tot Marea pipeadă, are un subtitlu care dă de gândit, „sau discurs împotriva copilăriei“ (s.m.), iar a doua, mult mai lirică, e un fals Jurnal pentru Claudia unde 14 „poeme dezgropate“ – sonete de dragoste renascentiste... – alternează cu poeme „negre“, „albe“ şi „roşii“ trimiţând la fazele Operei alchimice, nigredo, albedo, rubedo şi evocă, elegiac, o pasionată, ambiguă iubire infantilă pentru o fetiţă dispărută odată cu lumea bunicilor, a păpuşilor şi a poveştilor. Ambele secţiuni alternează jucăuş versuri rimate pe metrici naive sau culte cu secvenţe narative prozopotice, pigmentate de maliţioase consideraţii metatextuale.

Calitativ, Marea pipeadă (sau discurs împotriva copilăriei) este net superioară destul de edulcoratului Jurnal... şi e de presupus că pe autoare n-a lăsat-o inima să renunţe la secţiunea finală, evident „din alt film“. Epopee a simţurilor, populată la modul carnavalesc de personaje fantaste, pipeada porneşte dintr-un spaţiu „realist“ cu ancraj biografic (parcul Crângaşi din Capitală) spre a exploda într-un labirint oniric, baroc, în care feeria naivă, asezonată din belşug cu fantezii culinare, e acompaniată de sugestii sexuale, crude, morbide sau ezoterice, livrescul – copios – nefiind decât un stimulent. Tânărul Clovny – consiliat de... Artaud – îşi taie în bucăţi iubita Claudia spre a o revedea, după peripeţii şi metam