Avocaţii patronului OTV, Dan Diaconescu, au depus marţi, la Tribunalul Bucureşti, o cerere de înregistrare a unui nou partid intitulat Partidul Poporului-Dan Diaconescu.
Dosarul de înregistrare conţine 49.544 de semnături ale simpatizaţilor acestui partid, din Bucureşti şi din ţară, urmând ca apoi să fie depuse în instanţă şi alte semnături, până la atingerea numărului de 100.000.
Curtea de Apel a respins definitv şi irevocabil, pe 1 aprilie, cererea de înfiinţare a Partidului Poporului.
Curtea de Apel a admis recursul declarat împotriva deciziei din noiembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti care admisese înscrierea partidului. Vezi aici detalii.
Contestaţia a fost formulată de Cojocaru Constantin, care îşi arogă paternitatea Partidului Poporului şi semnăturile strânse în perioada în care activa sub acelaşi stindard cu Dan Diaconescu.
Dan Diaconescu a anunţat, în 25 iunie 2010, imediat după ce a fost eliberat din arestul Poliţiei Capitalei, în urma deciziei Tribunalului Bucureşti în dosarul în care era acuzat de şantajarea unui primar din judeţul Arad, că va intra în politică şi va înfiinţa Partidul Poporului.
Diaconescu a explicat, în aceeaşi zi, că s-a gândit să fondeze un partid după ce - pornind de la constatarea că nici un lider de partid nu a fost arestat - a ajuns la concluzia că, dacă va fonda un partid, nu va mai fi arestat.